Categorie: , , ,

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
În cadrul Librăriei Humanitas Cişmigiu s-a lansat "Watership Down" de Richard Adams, o poveste ce a fascinat generaţii întregi, o carte ce s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare, fiind tradusă în 50 de limbi. 
Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

 O poveste pe care Richard Adams a conturat-o pentru fiicele sale şi pe care a ajuns până la urmă, la cererea acestora, să o publice. Deşi la început cartea i-a fost respinsă de câteva edituri, romanul Watership Down a câştigat în 1972 medalia Carnegie şi premiul Apărătorul literaturii pentru copii.

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

O prezentare foarte scurtă:
“Într-o zonă liniştită din Anglia rurală, unde-şi au sălaşul mai multe familii de iepuri, se arată la un moment dat semnele ameninţătoare ale apropierii oamenilor. Ce şanse vor avea un iepuraş vizionar şi fratele său, dăruit cu toate virtuţile unei căpetenii, să-şi salveze prietenii şi să-şi poarte ceata înspre locuri neumblate de oameni ca să-şi întemeieze noul sălaş?
Şi ce sacrificii vor trebui să facă pentru a şi-l ocroti? Începe o călătorie cum nu le-a mai fost dat sã facã vreodată iepurilor, o adevărată odisee, cu pericole şi ispite la tot pasul, cu îndoieli şi temeri, cu intrigi şi caractere puternice. Destinaţia: Watership Down, locul ideal, ferit de primejdii, unde iepurii îşi pot duce traiul fără griji. O poveste care a fascinat generaţii întregi de copii şi nu numai.”
Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

La lansarea cărţii au vorbit Ioana Nicolaie şi Iustina Croitoru şi au citit actorii Dan Rădulescu şi Andrei Runcanu pe care copiii prezenţi şi nu numai i-au ascultat curioşi şi captivaţi.

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

Romanul este o parabolă şi este captivant atât pentru copii cât şi pentru adulţi şi este un foarte frumos cadou pentru copii de peste 10 anişori.

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

Editura Humanitas vine în întâmpinarea lui Moş Crăciun şi cu alte idei de cadouri pentru cei mici.

Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas
 Idei de cadouri pentru copii de la Editura Humanitas

1 comentarii
Categorie: , , , ,

Superbebe-lusii l-au intalnit pe Mos Craciun

Superbebe-lusii l-au intalnit pe Mos Craciun
Sursa foto: www.superbebe.ro
Azi superbebe-luşii l-au întâlnit pe Moş Crăciun la evenimentul organizat de Revista Superbebe la Restaurantul „The Harbour” din Strada Piața Amzei, nr. 10-22.


revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
revista superbebe,doi iepurasi,copii
revista superbebe,doi iepurasi,copii
 
revista superbebe,doi iepurasi,copii

Ca de obicei, cei mici au avut parte de multă distracție, iar o crăciuniţă a confecţionat, din baloane, săbii pentru băieţei şi floricele pentru fetiţe. Am dansat şi am cântat cu mic, cu mare, alături de grupul de copii “Contrapunct”.

revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
revista superbebe,doi iepurasi,copii

Şi de această dată a existat momentul tombolei Superbebe, unde mămicile norocoase au câştigat numeroase premii.

revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
 revista superbebe,doi iepurasi,copii
revista superbebe,doi iepurasi,copii
 
Am câştigat şi noi un abonament (4 şedinţe) la piscină oferit de BabySpa cărora le mulţumim.

revista superbebe,doi iepurasi,copii



2 comentarii
Categorie: , , ,

Festivalul Cozonacilor la targul "Craciun Taranesc"

Festivalul Cozonacilor la targul "Craciun Taranesc"
www.muzeultaranuluiroman.ro
Cred că frumuseţea acestor sărbători este dată într-o oarecare măsură şi de toate aceste târguri organizate în această perioadă.

Aşa că vă mai propun să vizitaţi şi târgul “CrăciunȚărănesc” organizat de Piața Țărănească în curtea interioară a Muzeului Țăranului Român din Şos. Kiseleff nr.3, unde sunteţi aşteptaţi de dimineaţă de la ora 10:00 până la ora 18:00, cu multe bunătăți și cadouri.

Veți putea degusta la Piața Țărănească produse naturale și produse tradiționale speciale pentru Crăciun (șorici, tobă, lebăr, cârnați, afumături, brânzeturi de oaie, vacă sau capră, prăjituri tradiționale din Maramureș), plăcinte cu brânză, varză, mere, mac, nucă, dovleac, dulceaţă cu vişine, ciuperci, plăcinte munteneşti la metru dar și produse de post: zacuști muntenești și moldovenești, dulcețuri, miere și produse apicole, siropuri, pâine în trei culori de la Târgul Domnesc, covrigi, turtă dulce, varză cu mămăliguță sau fasole la ceaun şi multe alte bunătăţi.

În cadrul târgului Crăciun Țărănesc se va organiza și Festivalul Cozonacilor unde veți putea degusta: cozonaci Moldovenești de Bujor, cozonaci din Târgul Domnesc, din Vatra Dornei – cu nucă, simpli, cu rahat, cu mac şi de post, cozonaci pufoşi, împletiţi şi cozonaci uriaşi de 20 kg!!!

Meșteri populari și artiști hand-made vă vor încânta cu diverse obiecte pentru Crăciun: ornamente pentru pom, felicitări realizate manual, ceramică, ii, icoane, obiecte din piele, mic mobilier pictat, bijuterii hand-made, obiecte realizate din lână și croșetate, obiecte din lemn etc.
Veţi mai găsi la târg şi obiecte de antichități: cufere, mobilier, tablouri, bijuterii, cărți, cărți poștale, patefoane, roţi şi alte minunăţii.

Sunteţi aşteptaţi în curtea interioară a Muzeului Țăranului Român, din 14 decembrie până pe 16 decembrie, la Crăciunul Ţărănesc pentru a împodobi împreună pomul de Crăciun cu podoabe făcute de către meşteri şi artişti.

Intrarea la târg este liberă! 

Alte detalii puteţi obţine de la Corina Berariu 0735.441.304

0 comentarii
Categorie: , , , ,

Bookfest de Craciun

Bookfest de Craciun
Foto: www.radioromaniacultural.ro
Îmi place mult când aflu despre evenimente atât pentru mine cât şi pentru copii şi mai ales când există reduceri sau chiar gratuităţi.

Salonul de carte şi cadouri Bookfest de Crăciun se află la prima ediţie şi este primul eveniment cultural de amploare găzduit de noul sediu al Bibliotecii Naţionale Romane (pe Splaiul Unirii, vizavi de Tribunalul Bucureşti).

Organizat de Asociaţia Editorilor din România în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Bookfest de Crăciun se va desfăşura în perioada 15 - 23 decembrie şi ne promite cele mai bune cărţi la cele mai avantajoase preţuri, dar multe alte idei de cadouri de Crăciun, întâlniri cu personalităţi culturale ale momentului, proiecţii de filme de artă şi evenimente pentru copii.

Ce mai puteţi găsi la Bookfest de Crăciun? Veţi găsi muzică, ornamente şi felicitări pictate manual, dulciuri şi multe altele.

20.000 de volume, sute de alte cadouri inspirate şi 40 de expozanţi sunt pregătiţi la parterul Bibliotecii Naţionale pentru a satisface cele mai exigente pretenţii.

În ceea ce priveşte oferta de carte, la salon vor fi prezente cele mai importante nume din lumea editorială, precum Humanitas, Curtea Veche, All, Rao, Longman sau Corint şi mulţi alţii, cu reduceri substanţiale!

Dar, în prim plan la această ediţie se vor afla copiii, care se vor putea bucura de cele mai frumoase cărţi pentru copii şi adolescenţi.

Program de vizitare este:

15 decembrie: 10:00 - 21:00
16-22 decembrie: 10:00 - 19:00
23 decembrie: 10:00 - 17:00

Intrarea va fi liberă. Cine merge la Bookfest de Crăciun?


0 comentarii
Categorie:

Concurs de decembrie

concurs decembrie
Cei Doi Iepuraşi vă invită la un concurs de decembrie.
De această dată premiul constă într-un unt de corp Fennel care să vă hidrateze si să vă protejeze si pielea de frigul de-afară.





Durata concursului: 12 decembrie 2012 – 18 decembrie 2012.

Ce trebuie sa faceţi pentru a intra în concurs: completaţi formularul  Rafflecopter de mai jos:

1. Daţi LIKE (dacă nu aţi dat deja) paginii celor Doi Iepuraşi: http://www.facebook.com/pages/Doi-iepurasi/487334931295517
2.Dați SHARE (public) fotografiei (http://www.facebook.com/photo.php?fbid=547794821916194&set=a.487674444594899.127599.487334931295517&type=1&theater) care anunță concursul, pe pagina voastră de Facebook şi introduceţi link-ul de share in formularul Rafflecopter.
3. Lăsaţi un comentariu pe blog cu link-ul articolului de pe blogul Doi Iepuraşi care v-a atras cel mai mult atenţia sau care v-a fost cel mai de folos.
Participanţii trebuie să aibă vârsta de +18 ani şi să deţină o adresă în România pentru a le putea livra premiul, în cazul în care ies câştigători.

Câştigătorul va fi anunţat pe această pagină după validare.

Câştigătorul va trimite datele de contact folosind formularul de contact al blogului http://www.2iepurasi.com/p/contact_13.html

56 comentarii
Categorie: , ,

Festivalul International de Literatura - seara poeziei

Festivalul International de Literatura
Pe frig şi ploaie m-am dus la invitaţia Cristinei să-mi încălzesc sufletul cu puţină poezie, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură desfăşurat la Bucureşti, în cadrul Muzeului Ţăranului Român – Clubul Ţăranului. A fost cea de-a V-a ediţie a festivalului, prima la care ajung eu şi prima în care a fost inclusă şi această seară a poeziei.
Au fost invitaţi să citească din poemele proprii şi să răspundă întrebărilor audienţei: George Szirtes din Marea Britanie, Kei Miller din Jamaica dar care datorită vremii nu a mai putut ajunge şi ne-a onorat cu poeziile sale prin intermediul internetului, Daniel Boyacioglu un poet, rapper, artist şi dramaturg suedez de origine siriană, Mircea Dinescu şi Marius Chivu. Amfitrion: Cosmin Ciotloş.

Festivalul International de Literatura

Fiecare a citit câteva poezii, inclusiv Kei Miller prin Skype, Marius Chivu printre altele a citit o traducere a unui lung poem dar frumos, scris de Daniel Boyacioglu. Daniel a avut o interpretare rap sau slam-rap ceva de genul acesta a unei părţi dintr-un poem, dar nu în engleză aşa că nu am înţeles nimic şi nu am fost impresionată. 

Festivalul International de Literatura
Festivalul International de Literatura
Daniel Boyacioglu
 Festivalul International de Literatura
Festivalul International de Literatura
George Szirtes

 Maestrul Mircea Dinescu m-a încântat prin opera sa şi nu numai. A presărat şi câteva povestiri spumoase aşa cum ne-a obişnuit, făcând întâlnirea cu dansul foarte plăcută. Cu mari emoţii l-am întrebat dacă-i face plăcere să facem o fotografie împreună şi am fost plăcut surprinsă când a acceptat cu drag şi entuziasm.

Festivalul International de Literatura

Mi-au plăcut poemele, mi-a plăcut George Szirtes deşi citeam pe blogul său câteva păreri de la festival şi spunea: “I felt deeply unspectacular in all this but didn't care much. I do what I do and I try to do it well. It seemed OK.” Mie mi s-a părut mai mult decât OK, chiar spectaculos în sensul că important este ceea ce reuşeşti să transmiţi, nu spectacolul pe care-l faci. Să nu spuneţi acum că fac referire la Daniel Boyacioglu în general... Nu. Poemul tradus în romană mi-a plăcut extraordinar, însă nu am înţeles cel de-al doilea moment al său, cel cu rap-ul. 

Festivalul International de Literatura
Festivalul International de Literatura
Daniel Boyacioglu
  Festivalul International de Literatura
 Festivalul International de Literatura

S-au adresat o serie de întrebări, inclusiv una despre "criza" în poezie şi anume, dacă dânşii consideră că există o „criză a poeziei”.

Festivalul International de Literatura

Spre sfârşit s-au servit covrigi şi vin roşu, în spiritul sărbătorilor.
Pentru a vă face o părere despre poeziile serii, iată câteva: 

Madhouse – de George Szirtes

after Elias Canetti

The point about the madhouse is that it's virile.
The point about the madhouse is that it sticks by its beliefs.
The point about the madhouse is that sanity is bourgeois.
The point about the madhouse is that no one is acting.
The point about the madhouse is that no one gets in
by simply being nice.
The point about the madhouse is that it liberates the spirit.
The point about the madhouse is that
                                    you can think just what you like there.
The point about the madhouse is that anyone can enter.
There's nothing special about the madhouse,
                                    people come and go all the time.
There's nothing threatening about the madhouse,
                                    we are all of us dying.
There's nothing terminal about the madhouse:
                                    you go along for the ride.
There's nothing sad about the madhouse:
                                    weeping and gnashing of teeth, that's nothing.
There's nothing mad about the madhouse, it is sanity by default.
We are sane by default, we are mad by design,
                                    but the mad are more admirable.
Admirable is the ape, the bulbul,
                                    the mitochondria, the swelling of the larynx,
Admirable the orchid, the garlic, the fire inside the shut book,
Admirable the cry of the tortured,
                                    the lost voice of the nightingale, the laughter
in everything ostensibly sane but tending towards madness
such as sunlight, the slow rain, each pendulous drop, the wide road,
the brimming eye, shadows, picnics, public conveyances, thunder.
Nature is a madness with a method and all the madder for that.
Culture is a madness everyone inherits.
Science is a madness in love with numbers, the perfect amour fou.
Health is a madness that shifts from minute to minute, gesundheit!
Money is madness that fills your pockets
                                    and leaves a silver slugtrail in the garden.
The point about the madhouse is not to describe it.
The point about the madhouse is not to change it.
The point about the madhouse is to live there
to accustom yourself to its immaculate manners
to dwell in the house of the Lord for ever
with the prophet, the poet, the dwarf, the scholar, the fire.


My Father’s Eyes in Old Age – de George Szirtes

Eyes may be windows and, look!
his have been left flapping open.

Through the window a room
of which there is only the evidence
of semi-darkness and guess-work.

I am wary of those eyes
in case they are mine
in case they tell me everything
about the solitary affair
of being who is and am.

One day the room will have to be cleared
of both him and myself, the window be closed
and the curtains drawn,

those curtains always in evidence,
the semi-darkness, the privacy,
the drawing together, the flapping open,

and a voice, faintly audible, like a distant radio
from which I pick up the voices:
my father, my son.

Şi câteva versuri din volumul lui Marius Chivu, cu părere de rău că nu am găsit şi traducerea lui pentru poemul lui Daniel Boyacioglu …
„Spune că e vântureasa de plastic / îmi şopteşte că are rochii de kiwi / pulovere din lemn parfumat / o grădină de macaroane / şi plaje cu nisipuri cuvântătoare [...] e vântureasa de plastic / şi înfulecă vigilenţă / vrea să mângâie păsări gravide / ceva e nelalocul lui îmi şopteşte / nedumerită / când îi tai unghiile pentru a nu se răni / muşcă din flori în loc să le miroasă / şi plânge când o-ntreb / oare tu mai visezi?”.


Pe Mircea Dinescu vă invit sa-l urmariti intr-un film scurt postat de Cristina.

Ca o încheiere vă spun că acest Festival Internaţional de Literatură reprezintă un bun prilej pentru cititorul român de a cunoaşte faţă în fată nume importante ale literaturii contemporane, de a le adresa întrebări, are un mare plus şi deoarece scriitori occidentali sunt invitaţi şi acceptă să vină la Bucureşti pentru a ne cunoaşte şi a se face cunoscuţi. Ce m-a surprins plăcut, a fost faptul că acest festival este un proiect independent, dar care se bucură de un real succes.
Anul viitor mă voi informa din timp şi vă voi anunţa următoarea ediţie.

1 comentarii
Categorie: , , ,

Poezii de iarna

UITE, VINE MOŞ CRĂCIUN

de Otilia Cazimir

Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte…
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

- Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?

- Bucuroşi, bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
Moşule, de unde vii?

- Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!
Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.


NINGE, NINGE!

Ninge, ninge, ninge-ncetişor
cade, cade câte-un fulguşor.
Hai copii la derdeluş
Hai copii la săniuş.
Ninge, ninge, ninge-ncetişor
Cade, cade-un fulguşor
Câmpul, pomii-ntregul sat
Haina albă-au îmbrăcat.


BRĂDULEŢ, BRĂDUŢ, DRĂGUŢ
Brăduleţ, brăduţ drăguţ,
Ninge peste tine
Haide, hai în casa mea
Unde-i cald şi bine.

Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie
Cu beteala-am să te-mbrac
Şi steluţe o mie.


OMUL DE ZĂPADĂ

Doi prieteni ursuleţi,
Tare harnici şi isteţi,
Vor să facă în ogradă,
Un om mare de zăpadă.
Încep treaba cu domolul,
Dau zăpada rostogolul
Şi-astfel întocmesc uşor
Din zăpadă, omul lor.
Capu-l fac, apoi, drept nas,
Pun un morcov de pripas.
Pentru ochi, sunt tocmai buni,
Două cioturi de cărbuni.
Pălăria, un castron,
Doi, trei nasturi la palton,
Un baston cum are tata
Şi-omul de zăpadă-i gata!
Dar venit-a iepuraşul,
Urechiatul şi poznaşul
Şi-a mâncat pe negustate
Morcovul pe jumătate! 


OMUL DE ZĂPADĂ

În grădină lângă stradă,
Şade omul de zăpadă   
L-am făcut cu mâna mea,
Din covorul alb de nea.  
Chiar de ninge, chiar de-i ger   
Eu mă joc frumos cu el  
Însă când afară-i soare
E topit de supărare.


OMUL DE ZĂPADĂ              

Ninge, ninge şi iar ninge,
Ca-ntr-o lume fermecată
Creşte omul de zăpadă                                                                                                       
Dintr-un bulgăr cât o roată.           

Am să-i fac ochi de cărbune,    
Şi nas roşu de ardei
Şi-am să-i pun şi-un băţ în braţe 
Să nu-l muşte moş Grivei.       

Am să-i pun şi pălăria    
Pe care-a zvârlit-o tata 
Ti!  Ce bine o să-i şadă       
Peste părul alb ca vata!

Dar prietene, ia seama!
Fugi când iasă soarele!
Fugi? Dar cum? Halal să-mi fie
I-am uitat picioarele!


OMUL DE ZĂPADĂ 
            
Omul de zăpadă
Are guturai.
Tare i-ar fi bună
O cană de ceai.
Zice iepuraşul,
Îndulcindu-şi glasul:
" -Iti ofer un ceai,
Dar te costă... nasul!"


GERUL

Astă noapte gerul
A bătut la geam.
Cine să-l audă?
Dacă eu dormeam.
A căzut zăpadă
Şi s-a luminat...
Vai! Ce flori frumoase
Gerul a pictat.

 
FULGUL DE ZĂPADĂ

Pe obraz, pe nas, pe umăr,
Tot cad fulgii fără număr
S-a oprit în palmă unul,
Iute, iute, închid pumnul
Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
Am în mană-un strop de rouă,
Sau un bob de apă, plouă?
S-a topit în mâna mea
Ca o lacrimă de nea.

 
IARNA A SOSIT ÎN ZORI

Iarna a sosit în zori,
La fereastră ne-a pus flori.
A sosit cu gerul ei
Cu zăpadă şi polei!

Cât de veseli suntem noi,
Alergăm sprinteni vioi,
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu bulgări aruncăm!

Săniuţa va pleca
Şi pe părţii va zbura!
Clopoţeii vor suna
Şi pe noi ne-or bucura!

Cât de veseli suntem noi,
Alergăm sprinteni vioi,
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu bulgări aruncăm!

Iarnă, iarnă, eşti frumoasă,
Când nu eşti prea friguroasă!
Că ne-aduci grămezi de nea
Şi plimbări cu sania!

Cât de veseli suntem noi,
Alergăm sprinteni vioi,
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu bulgări aruncăm!




2 comentarii
Categorie: , , ,

” Mami eu cresc. Tu ce faci? Invataturi despre atentie”

Acum scriu această postare şi doar la ea mă gândesc. Ei, am noroc şi de linişte. Maria doarme, iar Matei este la grădiniţă. Dar nu la fel este şi când vreau să scriu, seara, când toată familia este acasă şi fiecare are să-mi spună câte ceva, uneori merge şi televizorul, sună telefonul... Când este prea mult zgomot mă blochez, citesc de nenumărate ori ceea ce am scris, nu mă pot concentra şi atunci renunţ măcar la un stimul, televizorul.
Dar când Matei îmi vorbeşte? Dacă nu sunt 100 % atentă la el nu inţeleg ce-şi doreşte, iar el devine frustrat.

În cadrul Conferinţei “Ai copil. Învaţă să fii părinte” din 24 noiembrie 2012, de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, unde am participat pentru a găsi soluţii la câteva probleme din viaţa de familie modernă, s-a dezbătut şi problema atenţiei, atât din punct de vedere al părintelui cât şi al copilului.

Trainerul de dezvoltare personală Sorin Mihalache a intitulat acest subiect:” Mami eu cresc. Tu ce faci? Învăţături despre atenţie” şi a vorbit despre influenţa lipsei de atenţie în dezvoltarea copiilor aducând şi soluţii pentru dezvoltarea atenţiei părinţilor şi copiilor.

Sorin Mihalache spunea: “Trăim într-un spaţiu populat cu foarte multe simboluri, cu foarte multă culoare, cu foarte multe invitaţii de ordin economic, social, cultural, sau al divertismentului şi viaţa noastră interioară este profund afectată, uneori în sens bun, alteori în sens rău... Specialiştii au făcut aprecierea lumii în care trăim, spunând că trăim într-o cultură a exteriorităţii, în care suntem traşi din noi înşine în afară în permanenţă, o cultură care ţine foarte mult de cum mă îmbrac, de cum vorbesc, de ce ştiu, de ce spun că ştiu, de cât de bine îmi apăr minusurile, de cât de convingător sunt în ceea ce spun. Nu întâmplător un filosof contemporan spunea că trăim într-o lume în care eticheta e reificată, adică eticheta e transformată în lucru şi devine mai importantă decât conţinutul. Când ne întoarcem acasă, în spaţiul nostru privat, avem de a face cu o prelungire a acestei culturi a exteriorităţii.”

Plecăm spre job-ul nostru şi suntem asaltaţi în oraş de zgomote puternice, de imagini colorate, de panouri publicitare, ajungem la serviciu şi suntem o persoană multitasking care, în timp ce vorbeşte la telefon, citeşte o lucrare, trimite un mail, îşi soarbe cafeaua şi mai salută probabil cu un semn un coleg de birou. Acasă dacă dăm drumul la televizor auzim doar polemici, informaţii intime ale altor persoane, vedem filme de acţiune sau thrillere, imagini şi sunete ce ne împovărează viaţa interioară. Copilul vine spre noi şi vrea să-l luăm în braţe. Te poţi regăsi pe tine însuţi şi să-ţi oferi toată dragostea sinceră copilului tău? Eu zic, nu. De ce? Pentru că avem nevoie de o deconectare de la această agitaţie, de un moment al nostru în care să privim către propria viaţă, să ieşim din rolurile sociale, să ne regăsim pe noi înşine şi să ne luăm în serios rolul de mamă sau de tată.

S-a ajuns la concluzia că relaţia cu părinţii, mediul tensionat de-acasă al unor copii au legătură directă cu incidenţa bolilor vasculare care apar după vârsta de 30-35 de ani. Copiii au nevoie pentru a se dezvolta armonios de o relaţie profundă şi de calitate cu părinţii săi, iar pentru a le putea oferii această relaţie trebuie să avem disponibilitate către ea. Pentru aceasta noi, ca părinţi, trebuie să ne organizăm atenţia şi să ne focalizăm atenţia către copii, iar acest lucru îl realizăm prin exerciţiu.

Organizarea atenţiei, înseamnă să fiu prezentă cu toate simţurile mele aici, unde copilul meu îmi vorbeşte, pentru a-l putea înţelege. Nu în acelaşi timp să mă gândesc şi la lucrarea de la serviciu pe care nu am terminat-o, sau la şedinţa de a doua zi, sau că am uitat să cumpăr ulei şi nici abonament RATB nu mi-am făcut.

Dar ce înseamnă atenţie? Atenţia se defineşte ca fiind capacitatea de selecţie a unor stimuli.

Noi le cerem copiilor să fie atenţi la noi. La grădiniţă, Matei învaţă şi exersează atenţia. Am înţeles că acum, la grupa mică targetul este de 15 minute şi vor creşte treptat pentru a ajunge cred la 30-40 de minute în primul an de şcoală.

Copii vor să fim prezenţi pentru ei, dar nu le putem oferi acest lucru până nu ne vom oferi nouă înşine acest lucru, să fim prezenţi pentru noi.


Ştiţi care sunt efectele unei atingeri cu atenţie maximă a unei mame asupra copilului său? A enumerat câteva Sorin Mihalache în cadrul conferinţei:

- creşte nivelul oxitocinei (hormonul responsabil cu starea de bine);
- creşte nivelul vasopresinei (vasopresina crește rezistența periferică vasculară);
- creşte sentimentul de siguranţă;
- creşte disponibilitatea pentru conectivitate socială;
- creşte răspunsul imunitar şi starea generală de sănătate;
- creşte numărul relaţiilor durabile, prieteniile şi formarea ataşamentelor;
- copiii devin mai atenţi, precişi, prezenţi în comunicarea profundă.

Ca şi noi, copiii sunt asaltaţi de zgomote, culori, imagini, reclame, jocuri şi filme violente. Acum jocurile îi învaţă şi pe ei să devină persoane multifuncţionale, multitasking. Noi suntem responsabili de ceea ce le punem la dispoziţie (internet, jocuri, filme, tv) deoarece se vor obişnui cu mulţi stimuli, iar când vor fi nevoiţi să facă faţă unui singur stimul (învăţătoarea de la şcoală), vor deveni agitaţi, neacordând atenţia cuvenită.

“Privitor la copii şi la rezultatele lor şcolare, la capacitatea de învăţare şi de memorare a lucrurilor noi, experienţa de multitasking duce la rezultate din ce în ce mai slabe pe termen lung. Densitatea de stimuli pe care copiii îi au prin joc sau prin divertisment îi inabilitează pe ei să recepteze bucuria, frumuseţea şi partea terapeutică din întâlnirea cu realitatea obişnuită.”, a spus Sorin Mihalache.

Au fost copii care mergând în pădure, la munte sau într-un alt loc liniştit cu părinţii nu s-au putut adapta la acestă linişte deoarece erau obişnuiţi cu zgomotul şi agitaţia. Este ca în cazul dependentelor.

Dar atenţia se poate învăţa şi reînvăţa la orice vârstă. Ne putem schimba viaţa prin schimbarea obişnuinţelor, prin orientarea atenţiei şi prin efort consecvent. Atenţia ne dă capacitatea unui control emoţional şi puterea de a ne organiza simţurile pentru a reuşi să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Atenţia ne dă înţelegere faţă de copil.

Care este cel mai bun exerciţiu pentru atenţie? Învaţă să faci un singur lucru odată şi să-ţi canalizezi atenţia asupra lui.

2 comentarii
 
Doi Iepurasi © 2012 | Designed by Canvas Art, in collaboration with Business Listings , Radio stations and Corporate Office Headquarters