Bine venita aceasta mini vacanta la inceput de mai. Dupa Pasti, chiar simteam nevoia de putina odihna. Si intr-o zi insorita, cea mai buna relaxare este in parc. Mi-am incarcat bateriile mai bine decat intr-un concediu ce implica bagaje si deplasari.
Azi am fost in Parcul Bordei, unde, asa cum spunea o prietena, pozele ies cel mai bine. Lumina este calda, multa verdeata, cerul parca mai albastru...leagane, tobogane, nisip...
Copiii nu se plictisesc niciodata acolo, iar mie imi place sa-i fotografiez.
S-au jucat cateva ore si-au facut prieteni, iar cand s-a apropiat ora pranzului, putin infometati, ne gandeam pe unde am putea manca si noi ceva. Desigur, fiecare vroia altceva. Sa nu credeti ca nu era mancare in frigider, dar daca tot suntem in “concediu”…ne alintam. Mie mi se facuse pofta de mancare mexicana, copiii vroiau paste si ciorbita. De obicei, ne opream prin Herastrau la un restaurant sau o terasa si comandam ceva. De aceasta data insa, am ales o alta varianta, convenabila pentru toti: am comandat de pe www.foodpanda.ro, fiecare ce a vrut.
Dupa cateva ore de somn, am iesit in parc iar si am dat cateva ture cu bicicletele. Pe seara, am organizat un mini atelier de pictura. Ne asezam toti la masa si ne jucam cu culorile. Uneori, ies lucrari de pus in rama.
Zilele trecute am ieşit la El Torito cu prietenii. Prima dată într-un
restaurant mexican, de aceea v-am cerut şi vouă părerea şi v-am întrebat dacă
aţi mai mâncat acolo.
Situat în strada Iancu Capitanu nr.30, în apropiere
de Foişorul de Foc, Restaurantul El Torito oferă nişte preparate mexicane
foarte gustoase. Aşa cum v-am promis, am luat camera foto pentru a împărtăşi cu
voi această experienţă.
Ca să ne urăm La mulţi ani şi toate cele bune, fiind la prima întâlnire pe
acest an, am început cu o tequila.
Din ce văzusem în filme şi auzisem în stânga şi în dreapta mă aşteptam la
ceva ce-ţi taie respiraţia mai rău ca o palincă. Nimic mai neadevărat. Este o
băutură foarte aromată, făcută din
căpățânile de agavă albastră, pe care mexicanii le numesc piñas.
Pentru a
obţine tequila, este nevoie de multă muncă şi răbdare, deoarece căpățânile de
piñas se coc în opt sau chiar zece ani. Odată adunate, căpățânile de piñas sunt
tăiate în bucăți și coapte în cuptoare până la 72 de ore, apoi sunt
zdrobite pentru a se extrage sucul, care este amestecat cu apă și lăsat la fermentat.
Când mustul de agave ajunge la o tărie alcoolică de 4-7%, se trece la distilat,
de două sau de trei ori chiar, în alambicuri de aramă, până când alcoolul
ajunge la o tărie de 50-60%, sau chiar mai mare, dacă distilatul urmează să fie
pus la învechit. Interesant, așa-i?
Au urmat chipsurile nachos și sosurile…
Când ieşeam la film prin mall nu eram curioasă să încerc aceste chipsuri, m-am gândit că trebuie să le mănânc “la mama lor”, adică într-un restaurant mexican. Ne-au plăcut, sosurile erau extraordinare, aşa că am mai comandat câteva.
Ni s-au servit apoi botanas mixtas, adică taquitos (tortilla de porumb cu carne de vită), flautas (rulouri de tortilla cu pui), empenadas pollo (pachetele de pui), quesadilla (tortilla cu brânză) şi guacamole. Totul delicios, dar guacamole mi-a plăcut în mod deosebit. Ştiu că aveam şi eu o reţetă de guacamole de la o verişoară, dar până acum nu am încercat niciodată să o prepar.
Lângă acest platou desigur un vin roşu...
Sosuri dulci, iuţi, preferatul meu a fost cel cu brânză.
Meniu, ca să vă faceţi o părere...
Cristina comandase
la început o bere germană nefiltrată, la draught, rece, care ne făcuse să stăm
cu gândul la ea până în momentul în care ne-au fost aduse nişte coaste
fabuloase cu un sos dulce (costillas barbacoa), aripioarele de pui picante (alitas de pollo) şi chili con queso. Lângă
acestea a mers foarte bine acea bere nefiltrată.
Chili con queso este un sos
absolut senzaţional de brânză topită şi fasole.
Am învăţat câte ceva (ca de fiecare dată) de la Costin care are cel mai bun blog de recenzii despre restaurantele din Bucureşti, am depanat amintiri din tinereţe, din concedii şi am ajuns la pizza, pizza mexicană.
La desert eu şi Cristina am ales banane cu rom, o nebunie... iar băieţii un gen de cheesecake cu un sos de fructe, foarte bun.
La un moment dat s-a lăsat şi cu un “69 gastronomic” cum îl numeşte Costin...
Timpul trece repede când îl petreci plăcut, aşa că după o cafea lungă şi tare şi hohote de râs a trebuit să ne îndreptăm spre casă. După o tequila, vin roşu şi bere, la ora plecării se lăsase frigul bine de tot iar eu tremuram sănătos, aşa că am urcat în primul taxi cu destinaţia...” acasă la iepuraşi”. Aşa cum mă aşteptam şi acest restaurant este o alegere bună pentru o ieşire în doi sau cu prietenii. Servirea este ireproşabilă iar preţurile pentru orice buzunar.
