Se afișează postările cu eticheta imitaţia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imitaţia. Afișați toate postările
Categorie: , ,

Jocul


Jocul... ştim că este foarte important pentru dezvoltarea copiilor. Un copil care nu se joacă, stagnează în dezvoltare. Aţi observat că nu are nevoie de jucării scumpe sau de firma, ci vrea să tragă de şnurul de la o geacă, să se joace cu cutii de plastic (preferatele lui Matei la un moment dat), să pună capacul la biberon (activitate preferată de Maria), să răsucească capacul borcanului, să bată cu lingura de lemn în masă, etc. Orice mamă ştie că până la vârsta de doi ani şi un castron şi o lingură, o hârtie şi un creion, o cutie de plastic cu capac, sunt jucării primite cu mare plăcere de copil.



Copilul se joacă cu propriile mâini şi picioare, merge de-a buşilea sau în patru labe, se caţără, sare pe un pat sau pe o saltea pusă pe jos.

Pentru cei mici foarte utile sunt jocurile imitative, care ajuta copilul să se cunoască pe sine, să-şi cunoască corpul. Aşa am procedat cu Matei şi jucam bateţi din palme ca mine, atingeţi capul, atinge burtica, pune mâna la ochi, astupa urechile, arata cu degetul un obiect. Da, “arata cu degetul un obiect, şi numeşte-l” a fost şi încă mai este un joc amuzant pentru Matei. Intenţionat greşesc numirea unui obiect ca să-i testez atenţia şi foarte serios mă corectează “nu, mami... mami a greşit, nu este... ci este...” Prin aceasta joacă ne retrăim şi noi copilăria, ne deconectăm, ne relaxăm şi reînvăţăm să râdem din suflet.

În afară de aceste jocuri, mai sunt jocuri motorii: copilul alergă, sare/ţopăie, merge pe vârfuri, pe călcâie, urcă scările, se joacă cu mingia, cu corda, etc. O ieşire în parc pentru o joacă cu mingia, paletele de tenis sau orice altceva este o bună metodă pentru “a împuşca mai mulţi iepuri deodată”. Facem şi noi mişcare, SLĂBIM, dăm un exemplu bun copilului, îl învăţăm despre beneficiile sportului, etc. Mi-a plăcut mereu să fac mişcare şi vreau să le transmit acest lucru şi copiilor mei. În fiecare săptămână am grijă să organizez cu Matei competiţii de mers pe vârfuri, mersul piticului, mers pe călcâie, mers târâş pe coate de-a lungul covorului. “E tare distractiv” spune Matei, Maria râde şi chiuie de bucurie iar tati face poze.

 În jocul simbolic un rol principal îl are imitaţia. Copilul a văzut scene pe care le execută cu mijloacele sale şi cu imaginaţia sa, de exemplu băiatul merge călare pe un băţ. Matei adora să-şi construiască casa cu ajutorul mesei, a scaunelor, îşi face fortăreaţa şi se ascunde de atacatori, construieşte blocuri din lego pentru “budi”, pentru mamaie, roboţi, găteşte la cuptorul lui de jucărie şi-mi aduce să mănânc. Vă daţi seama că de fiecare dată mâncarea este foarte gustoasă, primeşte laude, uneori chiar mai cer o porţie.

În jocul lui, copilul îi imită pe adulţi în momentele obişnuite ale vieţii de familie. Este de dorit să acordăm copilului timp, să fie apropiat de noi pentru a deveni modelul lui şi pentru a nu căuta modele în altă parte.

 Aş vrea ca următoarea postare să fie despre imitaţie. Aici este mult de povestit, dar aş vrea să încep cu imitarea stilului de viaţă (sport, alimentaţie), în limita timpului disponibil. Până atunci, aş fi foarte fericită dacă mi-aţi lăsa şi voi câteva rânduri despre ce şi cum vă jucaţi cu copilaşii voştri, ce le place cel mai mult.

0 comentarii
 
Doi Iepurasi © 2012 | Designed by Canvas Art, in collaboration with Business Listings , Radio stations and Corporate Office Headquarters