Inca din primele luni de viata trebuie sa avem grija de igiena dentara a copiilor nostri.
De la aparitia primului dintisor am masat gingiile. Apoi, cu periute potrivite varstei curatam fiecare dintisor in parte. Am facut aceasta operatiune de la bun inceput atractiva pentru cei mici, iar spalatul pe dinti nu a devenit o corvoada pentru ei.
Creati un joc pentru spalatul dintilor în care puteti supraveghea şi recompensa copilul.
Folositi tabelul de mai jos, in care isi trece numele si bifeaza de fiecare data cand se spala pe dinti. La sfarsitul fiecarei saptamani va primi o recompensa. O promisiune facuta, trebuie respectata ;)
Fiti si voi un exemplu pozitiv. Vazandu-va ca va spalati pe dinti, bebelusul/copilul va dori sa va imite.
Ieri seară am fost invitată la un eveniment de lansare a produselor Himalaya Herbals, ce a avut loc în incinta Restaurantului Satya. Un eveniment foarte bine pus la punct, ce a adunat un număr mare de bloggerite din domeniul beauty şi fashion şi nu numai.
Restaurantul Satya ales de organizatori oferă preparate savuroase, preponderent vegetariene (exceptând meniurile cu peşte), realizate după principiile alimentaţiei sănătoase, cu ingrediente atent selecţionate – hrană pentru trup şi suflet. Ne-au delectat şi pe noi cu preparatele lor pe care le-am savurat într-un ambient relaxant dat atât de design cât şi de muzică.
Pe parcursul evenimentului ni s-au prezentat produsele Himalaya Herbals care mie îmi sunt cât de cât cunoscute deoarece am folosit câteva din această gamă şi chiar şi pentru copiii mei, din gama Himalaya Herbals baby care, de care am fost foarte mulţumită.
Mona, bloggerita de beauty a testat produsele Himalaya Herbals şi ne-a împărtăşit experienţa ei cu aceste produse, pe care am fost invitate apoi să le testăm şi noi în cadru evenimentului.
Aceasta gamă extinsă de produse de igienă şi îngrijire oferă produse pentru toate tipurile de ten, pentru orice problemă a părului şi a scalpului, pentru orice vârstă, inclusiv pentru bebeluşi şi poate fi găsită în peste 20 de magazine Mega Image în acest moment.
Organizatorii ne-au pregătit răvaşe pline de înţelepciune, cadouri şi chiar o tombolă la care se puteau câştiga şedinţe de masaj, produse ON Line, Touch, invitaţii la cină pentru două persoane la Restaurantul Satya, vouchere de la miniPRIX şi seturi de produse Family Care. Am fost şi eu norocoasă şi am câştigat un voucher cu o reducere de 30% la cumpărăturile on-line făcute pe site-ul miniPRIX.
A fost o seară plăcută, relaxantă alături de blogerrite de beauty şi fashion, de la care oricând ai ceva de învăţat despre produse şi tehnici de îngrijire sau înfrumuseţare. Mulţumesc organizatorilor Apollo Mod Distribution (Ioana Paşcan – Marketing Manager, Laura Perian – Brand Manager) pentru şansa de a testa şi alte produse ale gamei Himalaya Herbals.
Sunt curioasă ce produse din această gamă aţi folosit voi până acum şi cum vi s-au părut. Aţi încercat şi gama baby care? Cum vi se pare textura, mirosul? Vă îmbrăţişez şi aştept părerile voastre.
Himalaya Herbals lansează în această toamnă o gamă extinsă de produse în supermarketurile Mega Image. Astfel, în peste 20 de magazine Mega Image, poţi găsi produsele tale preferate. Îmbogăţite cu extracte de plante, produsele Himalaya Herbals sunt perfecte pentru a-ţi asigura o îngrijire completă.
Aşa cum ne-am obişnuit deja, produsele Himalaya se adresează tuturor tipurilor de piele, ten său par. În fiecare zi, tenul şi pielea noastră sunt agresate de diverşi factori de mediu. Ingredientele active din produsele Himalaya oferă pielii protecţie, hidratare şi tonifiere, menţinând-o sănătoasă şi luminoasă.
Mereu inovative, produsele Himalaya sunt rezultate ale cercetărilor ştiinţifice, îmbinate cu principiile de bază Ayurveda. Ayurveda, poate cel mai vechi sistem de medicină tradiţională din lume, este ştiinţa de vindecare a omului, provenită din India, ce are ca scop echilibrul între trup, suflet, spirit şi lumea înconjurătoare. Gama Himalaya Herbals este astfel “promisiunea unei vieţi mai bune, mai bogate, datorită produselor sale care îmbunătăţesc sănătatea fizică şi mentală”.
Gama extinsă de produse conţine: produse pentru curăţarea tenului (geluri de curăţare, gama de produse cu extract de Neem, lapte demachiant, creme exfoliante, măşti faciale), produse pentru tonifierea tenului (loţiune tonică pentru împrospătare şi pentru ten sensibil), produse pentru hidratarea tenului (crema energizantă de zi, crema revitalizantă de noapte), produse pentru îngrijirea tenului cu probleme (crema anti-acnee, crema pentru ochi, balsam de buze), produse pentru hidratare generală (loţiune de corp hidratanta cu unt de cacao, loţiune de corp hidratanta cu Aloe şi castravete, crema hidratantă, crema de mâini, crema pentru picioare), produse de igiena orală (pasta de dinţi), săpunuri (săpun cu Neem şi turmeric, cu cremă şi miere, cu migdale, şi cu castravete), produse pentru îngrijirea părului (şampon antimătreaţă, şampon cu proteine, şampon anti-cadere, balsam cu proteine, uleiuri pentru îngrijirea părului, creme pentru îngrijirea părului) şi produse pentru îngrijire generală (balsam împotriva durerilor, balsam pentru răceală, cremă antiseptică).
Produsele Himalaya Herbals sunt disponibile în supermarketuri, dar şi în hypermarketuri! Pentru mai multe noutăţi şi sfaturi intră şi pe www.facebook.com/Himalaya.Herbals.Romania. Caută şi promoţiile din magazine!
Apollo Mod Distribution este unul dintre cei mai importanţi importatori şi distribuitori de produse cosmetice şi de îngrijire din România, cu peste 850 de produse în portofoliu. www.apollomod.ro
Prin programul eMAG Baby Care cu o gamă completă de scutece Pampers şi o ofertă de preţ excepţională, putem cumpăra online, scutece şi şerveţele umede, iar ele pot fi livrate în orice localitate şi ajung în 24 de ore de la comandă.
Astfel, părinţii ocupaţi şi nu numai, vor beneficia de oferta eMAG având posibilitatea de a comanda online scutece Pampers cu livrare direct acasă.
Eu am comandat azi şi am plătit exact preţul site-ului, fără comisioane de transport.
Tot din categoria produselor pentru copii, eMAG comercializează și jucării, ghiozdane, cărţi şi rechizite, mobilier, cărucioare etc.
Noi, mămicile găsim pe eMAG mixere, roboţi de bucătărie pentru prepararea hranei celor mici, dar nu în ultimul rând şi produse pentru îngrijirea personală.
Preţurile la scutecele Pampers sunt cele de mai jos, selectând doar câteva din oferta multiplă a eMAG.
Comandaţi de pe site-ul eMAG, folosind bannerul afişat pe blogul Doi Iepuraşi, care vă va direcţiona pe site-ul eMAG. Costul comenzii dumneavoastră va fi acelaşi, iar noi vă vom fi recunoscători şi vă vom recompensa prin concursuri şi premii atractive. Mulţumim!
După lungi aşteptări, am primit coletul de la Avon, pentru a testa noile produse din gama Avon Baby.
Această gamă conţine, printre altele:
Şamponul fără lacrimi (250 ml) ce conţine formula delicată care nu provoacă lacrimi. (preţ: 12.99 ron)
Gelul de dus pentru păr şi corp (250 ml) ce are rolul de a curăţa delicat părul şi corpul bebeluşului fără a-l usca. (preţ: 12.99 ron)
Loţiunea hidratantă (250 ml) ce hidratează pielea bebeluşului, se absoarbe repede, fără a lăsa senzaţia de gras. (13.99 ron)
Uleiul calmant de baie (250 ml) ce se masează zilnic pielea bebeluşului înainte de culcare pentru un somn liniştit. (preţ: 13.99 ron)
Crema pentru calmarea iritaţiei (100 ml) care, la nevoie, vindecă pielea iritată şi o protejează. (preţ: 15.99 ron)
Şerveţele umede sunt la pachet de 64 de bucăţi. (preţ: 6.99 ron, la comandarea altui produs din gama Avon Baby)
Dintre acestea, eu am primit două produse: 2 în 1 gel de duş şi şampon fără lacrimi, uleiul calmant pentru corp şi în plus o loţiune de corp pentru mine African Shea Butter& chocolate truffle din gama Planet Spa.
După ce « iepuraşii » au analizat produsele primite, au citit etichetele şi au admirat forma ambalajului, am trecut la testare.
În primul rând mi-am spălat eu părul cu şamponul baby, apoi l-am spălat şi pe Matei. Are un miros plăcut, nu face spumă exagerat de multă şi este uşor de clătit. Matei oricum urăşte această etapă, clătirea părului, aşa că nefiind multă spumă, l-am clătit repejor. Părul a rămas moale şi mătăsos la ei. La mine, părul având altă textură, fiind vopsit, a fost necesară aplicarea balsamului. Şamponul nu conţine parabeni şi nici săpun.
Recipientul are formă de 8 iar finisarea materialului este mată, nu lucioasă. Datorită formei, mi s-a părut practic în baie, l-am ţinut uşor în mână, nu mi-a alunecat, l-am manevrat uşor. Chiar şi Matei s-a jucat cu el în apă, l-a analizat şi a admirat bebeluşul caraghios de pe etichetă. Mi-a zis: “uite mami, aici scrie că este pentru bebeluşi, adică pentru Maria, nu pentru mine... Vezi, e un bebeluş.”.
Uleiul calmant pentru corp este non-gras şi totuşi, lasă pielea moale şi catifelată. Textura asemănătoare unui gel gros şi nutritiv m-a ajutat să dozez cantitatea optimă. Fiind non-gras este foarte potrivit şi pentru aceste zile mai călduroase.
Produsele din gama Avon Baby sunt testate pediatric, sunt aprobate de mame, conţin formula hipoalergică, sunt îmbogăţite cu vitamina E, aloe şi muşeţel pentru o piele delicată şi sănătoasă a bebeluşului, curată delicat pielea şi lasă senzaţia de proaspăt şi curat.
Produsele Avon Baby sunt destinate bebeluşilor cu vârstă mai mare de 6 luni şi conţin următoarele ingrediente:
Aloe - ingredient natural recunoscut pentru calităţile hidratante şi calmante.
Vitamina E – cu acţiune hidratantă şi antioxidantă.
Muşeţelul - recunoscut pentru calităţile sale de calmare a pielii.
Loţiunea de corp nu am desigilat-o deoarece cunosc foarte bine gama Planet Spa şi o îndrăgesc, aşa că am hotărât să o păstrez pentru a o oferi cadou uneia dintre fanele paginii Doi iepuraşi de pe Facebook.
Aşteptarea a meritat şi mă bucur că am testat produse din gama Avon Baby. Pe celelalte le voi comanda din catalog.
Matei se spală pe dinţi. Maria se spală şi ea pe dinţi, căci îl vede pe Matei şi copiază tot ce face el, cu bune şi rele.
Dar să încep cu începutul... cum a învăţat Matei spălatul dinţişorilor. Mă consider o norocoasă, căci este un copil foarte receptiv şi puterea exemplului a funcţionat din plin la el. De când era mic, am stat lângă el şi mi-am periat dinţii pentru a-i stârni curiozitatea. Odată captat interesul şi existând predispoziţia pentru a învăţa şi a mă imita, totul a decurs uşor.
După cum bine ştiţi, exista periuţe de dinţi speciale pentru copii, pentru fiecare etapă de vârstă, cu eroii lor preferaţi, pictate în culori vii. Acestea, percepute ca un cadou sau o jucărie, pentru Matei devin prieteni de nădejde.
Chiar acum două seri, trecând pe lângă Billa când mă întorceam de la sala de sport, am intrat să fac câteva cumpărături şi la standul cu articole pentru copii am găsit un ultim set Aquafresh foarte haios, cu păhărel, pasta de dinţi pentru 0-6 ani şi periuţa 3-5 ani cu căpăcel de protecţie în formă de elefănţel. Matei, care era puţin abătut că am plecat la sală fără el şi abia aştepta să mă vadă intrând pe uşă, a fost nespus de fericit că mami i-a adus cadou “de băiat mare”. De ce “de băiat mare”? Pentru că până acum nu avea păhărelul lui în care să-şi ţină periuţa, aşa cum aveau mami şi tati.
M-a rugat să-i desfac ambalajul şi imediat s-a dus la baie cu noua “jucărie”, ca să spele dinţişorii. I-a plăcut şi gustul pastei de dinţi, pe care din când în când o mănâncă, dar fiind o pastă potrivită vârstei lui, cu un conţinut scăzut de fluor, nu-mi fac probleme.
Şi cu el, şi cu Maria, am transformat spălatul dinţişorilor într-un joc, le-am lăsat la început periuţele să le descopere, să se joace cu ele şi să încerce singurei să îşi cureţe dinţişorii, fără pastă.
Acum pe Matei îl supraveghez, îl încurajez şi îl ajut atunci când are nevoie, sau când consider că nu s-a spălat corect. Mă spăl şi eu uneori pe dinţi împreună cu el, pentru a vedea exact mişcările si a-l impulsiona. De fiecare dată, ca şi recompensa, este lăudat, apreciat şi încurajat.
Ideal este să se spele pe dinţi după fiecare masă, dar nu vreau, exagerând, să pierd şi ce am obţinut până acum, aşa că periază dinţişorii de două ori pe zi: dimineaţa şi seară.
Peste câteva zile vom împlini trei anişori, aşa că am început să avem şi discuţii mai serioase, dar pe înţelesul lui, despre importanţa curăţării atente a dinţişorilor şi despre ce necazuri pot avea persoanele care nu se spala pe dinţi şi refuza să meargă la dentist.
Reclamele, având un mare impact asupra copiilor, îi pot face mai cooperanţi în această activitate. Copii, cine vrea să aibă dinţi frumoşi, albi şi puternici ca cei doi iepurasi?
Voi mămicilor de la ce vârstă v-aţi învăţat piticii să se spele pe dinţi? Ce trucuri aţi folosit?