Săptămâna PSI pentru părinţi: 22 – 28 februarie 2016

Eşti proaspăt părinte şi nu mai ştii cum să te împarţi între copil, partener şi serviciu? Ai un adolescent năzuros şi necomunicativ? Te întrebi cum ai putea deveni un părinte mai bun decât au fost părinţii tăi sau cum poţi găsi cuvintele potrivite pentru educarea sexuală a băiatului sau fiicei tale? Participă la Săptămâna Psi pentru Părinţi şi descoperă cele mai potrivite soluţii pentru a-ţi îndruma copilul să se maturizeze afectiv, să capete încredere de sine şi să înveţe cum să se ajute singur.

Organizată în perioada 22-28 februarie în 7 oraşe din ţară, Săptămâna Psi pentru Părinţi te invită să discuţi despre educaţie, prejudecăţi şi probleme de familie şi cuplu cu psihologi şi psihoterapeuţi cu o bogată experienţă profesională. 

Găzduită de librăriile Cărtureşti din toată ţara şi coordonată de Editura Trei, Săptămâna Psi pentru Părinţi este o bună ocazie de a vedea cum poţi să ai grijă nu doar de copil, dar şi de partenerul tău, cum poţi evita mesajele inadecvate oferite celui mic (de tipul ”Copile, nu fii rău!” sau ”Dacă vrei, poţi!”) sau cum poţi da un sens terapeutic poveştilor, jocului ori filmelor de desene animate.

Fii un părinte ”cool” şi participă la atelierele de parenting găzduite între 22 şi 28 februarie de librăriile Cărtureşti din oraşele Bucureşti (Verona), Iaşi (Palas), Cluj-Napoca (Iulius Mall), Timişoara (Mercy), Constanţa (Maritimo), Arad şi Braşov. Profită de intrarea liberă, dar şi de reducerea de 25% pentru toate cărţile de parenting şi psihologia copilului ale Editurii Trei vândute în reţeaua Cărtureştilor pe parcursul Săptămânii Psi pentru Părinţi.

PROGRAM BUCUREŞTI - Librăria Cărtureşti Verona
1. Părintele conştient: cum ne transformăm noi şi relaţia noastră de cuplu pentru a creşte copii puternici
Invitaţi: Domnica Petrovai, Delia Lungu
Luni, 22 februarie - ora 18.30

2. Cunoaşterea corpului: CE si CUM vorbim cu copiii despre sex şi sexualitate
Invitaţi: Iulia Feordeanu, Delia Dascălu
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

3. Calea regală a parentingului: de la supunere la cooperare
Invitat: Mirela Horumba
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30

4. Cum să ne ajutam copiii să aibă succes în viaţă?
Invitat: Irina Petrea
Joi, 25 februarie - ora 18.30

5. Retman şi Retmagia. Desene animate psihoterapeutice
Invitaţi: Daniel David, Mihai Goţiu
Vineri, 26 februarie - ora 18.30


PROGRAM CLUJ NAPOCA - Librăria Cărtureşti (Iulius Mall) 
1. Ai grijă cum comunici cu copilul tău!
Invitat: Raluca Anton Zaharie
Luni, 22 februarie - ora 18.30

2. Dragă părinte, ai grijă şi de căsnicia ta!
Invitat: Adela Moldovan
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

3. Cuplu şi parenting! Provocări şi posibile soluţii.
Invitaţi: Alexandra Gorea, Amfiana Gherman
Joi, 25 februarie - ora 18.30

4. Adolescenţa, dincolo de îngrijorările părinţilor şi provocările vârstei. Şansa vindecarii şi maturizării emoţionale a adolescentului.
Invitat: Domnica Petrovai
Vineri, 26 februarie - ora 18.30


PROGRAM TIMIŞOARA - Librăria Cărtureşti – Mercy
1. „Copile, [nu] fii rău!”, sau cum părinţii îşi programează [dis]funcţional copiii
Invitat: Daniel Muranyi
Luni, 22 februarie - ora 18.30

2. Să creştem împreună: părinţi şi copii!
Invitaţi: Dora Kelemen, Oana Bot
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

3. Nu pot, să pot, să vreau
Invitat: Ali Baeram
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30

4. Ai vrea să fii propriul tău copil?
Invitat: Oana Dău-Gaşpar
Joi, 25 februarie - ora 18.30


PROGRAM IAŞI - Librăria Cărtureşti - Palas
1. Cum să protejam copiii de abuzul sexual
Invitat: Mirela Zetu
Luni, 22 februarie - 18.30

2. Părinţii şi educaţia sexuală
Invitat: Bebe Mihăescu
Marţi, 23 februarie - 18.30

3. Mituri despre creşterea şi dezvoltarea copiilor
Invitat: Cristian Petrescu
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30

4. Influenţa copilăriei părintelui asupra relaţionării cu propriul copil
Invitaţi: Alina Silvestru, Cristina Grosu
Joi, 25 februarie - ora 18.30


PROGRAM BRAŞOV - Librăria Cărtureşti 
1. Părinţii şi managementul timpului
Invitat: Ramona Henter
Luni, 22 februarie - ora 18.30

2. A fi un părinte “cool” şi cât de “cool” e să fii părinte
Invitat: Laura Teodora David
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

3. Sunt basmele pentru copii?
Invitat: Elena Cocoradă
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30

4. Memorie şi învăţare şcolară
Invitat: Aurel Ion Clinciu
Joi, 25 februarie - ora 18.30

5. Cu desenele animate la psiholog
Invitaţi: Camelia Truţă, Ana-Maria Cazan
Vineri, 26 februarie - ora 18.30


PROGRAM CONSTANŢA - Librăria Cărtureşti
1. Cum pot încuraja părinţii sinceritatea copiilor
Invitat: Gheorghiţă Delia
Luni, 22 februarie - 18.30

2. Părinte pentru copii de vârste diferite?
Invitaţi: Cristina Mureşanu, Corina Stoica
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

3. Şcoala – poveşti pentru părinţi
Invitaţi: Petre Cristian, Raluca Matei
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30


PROGRAM ARAD - Librăria Cărtureşti
1. Copilul, combatant în RĂZBOIUL DIVORŢULUI
Invitat: Svetlana Zagorca Hriţcu
Marţi, 23 februarie - ora 18.30

2. Copilul meu are probleme la şcoală. Ce fac?
Invitat: Lavinia Gana
Miercuri, 24 februarie - ora 18.30

3. Premisele formării unei stime înalte de sine la copil
Invitat: Angela-Carmen Plăcintar
Joi, 25 februarie - ora 18.30

4. Rolul jocului în viaţa copilului şi a adultului
Invitat: Cristina Anamaria Flavia
Vineri, 26 februarie - ora 18.30

Intrarea libera.

Sursa: https://www.facebook.com/events/1556658597983914/

continuare »

Smartbox family lansează povestea Gloria şi Unicornul Magic

La nivel mondial, unul din zece copii se naşte prematur.
Anul acesta Smartbox family a ales să sprijine Asociația Unu și Unu, singura asociație de părinți din România care luptă pentru drepturile prematurilor. Astfel, brand-ul de audiobook-uri de parenting lansează campania O poveste de Crăciun pentr-un suflet prematur. Încasările în urma vânzărilor vor fi donate de Smartbox family, Asociaţiei Unu şi Unu.

În cadrul campaniei, 5 leaderi de opinie din zona de parenting: Laura Frunză (blogger laurafrunza.com), Tily Niculae (blogger tilyniculae.eu), Miruna Mărgarit(blogger ea-şi-ea.ro), Ana Nicolescu (blogger mamicaurbana.ro), Monica Popescu (jurnalist Itsy Bitsy) au compus şi au înregistrat în studiourile Itsy Bitsy o poveste în spiritul Crăciunului.

Povestea vorbește despre Gloria, care simte că dragostea pe care i-o ofereau părinții ei s-a evaporat de când Petru, fratele ei, a venit pe lume. Așa că fetița de 6 ani se hotărăşte să plece de acasă în cautarea altor părinţi. Aventura sa îi va ţine pe ascultători cu sufletul la gură, atât pe cei mici, cât şi pe cei mari.

Povestea Gloria şi unicornul magic se poate descărca sub formă de audiobook online sau se poate comanda sub formă de CD de pe site-ul www.audioparenting.ro, începând cu 28 noiembrie 2015.

Povestea se lansează oficial, în fața bradului abia împodobit, pe 28 noiembrie, ora 11, în Afi Palace Cotroceni. Vom povesti despre dragoste, magie, prematuritate, bunătate şi umanitate.  Pentru că #OameniiSuntMagia și împreună putem înfăptui miracole.

Campania O poveste de Crăciun pentr-un suflet prematur este este o campanie inițiată și dezvoltată Smartbox Family şi Parenting PR cu sprijinul Itsy Bitsy FM, pentru Asociaţia Unu şi Unu.

Noi vom fi acolo. Va asteptam.

continuare »

Cum amenajam camera viitorului scolar.

Timpul trece, copiii cresc si daca parca ieri Matei incepea gradinita, azi ne gandim deja la momentul cand va incepe scoala. Pana acum umpleam camera cu jucarii, acum ne gandim unde sa amplasam biroul de studiu. Maria a crescut si ea, asa ca vom schimba curand si patutul, cel mai probabil cu unul supraetajat. Mobila multifunctionala este solutia perfecta pentru o camera mai spatioasa, mai incapatoare si luminoasa.

Cel mai practic este mobilierul modular, asa ca vom apela la o firma ce face mobila la comanda in Bucuresti si care sa realizeze pe dimensiunile noastre ceea ce am avea nevoie in acest moment.

Vom gandi si amplasarea unei biblioteci, cu rafturi la care sa aiba acces usor, iluminarea camerei trebuie sa fie bine facuta si sa existe un spatiu pentru citit, probabil intr-un fotoliu confortabil. Este important, ca biroul sa fie unul ergonomic, care sa-i ofere o postura corecta atunci cand isi va face temele.

Camera trebuie sa constituie un spatiu benefic atat pentru recreere cat si pentru studiu. Asa cum mi-a placut si mie cand eram mica, ii voi lasa sa-si aleaga culorile camerei, sa-si lipeasa abtipilduri, harti, litere, cifre care sa-i ajute sa-si creeze camera pe personalitatea lor. Fiind camera comuna a unui baietel si a unei fetite, lucrurile nu vor fi foarte usoare, dar rezolvabile.
Ii consultam si pe ei in amenajare, deoarece trebuie sa fie pe gustul lor, primitoare, pentru a-si dori sa petreaca cat mai mult timp in camera lor si sa le ofere starea necesara atat studiului, cat si relaxarii. Matei este pasionat de constructii si desen, asa ca o tabla magnetica sau un panou de pluta pentru expunearea desenelor si lucrarilor sigur il va bucura. Acestea ii vor spori creativitatea si Mariei, care invata totul mult mai repede de la Matei.

Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca Matei va incepe sa-si invite prieteni acasa si vor avea nevoie de un spatiu de joaca.

Dragi mamici, voi cum ati amenajat camera scolarului vostru?

Daca sunt doi fratiori, ce pat considerati ca este mai sigur si mai potrivit pentru aceasta varsta?

continuare »

Cum sunt afectati copiii de schimbarea locuintei.

Acum cateva zile m-am intalnit cu niste prieteni, care stateau in blocul de langa noi si mi-au spus ca s-au mutat cu fetitele, prietenele Mariei si ale lui Matei. Cand mi-au spus unde, m-am bucurat foarte mult. S-au mutat de la doua, la trei camere, chiar in bloc cu noi. Au cautat la "vanzare apartamente" si au avut norocul sa gaseasca apartamentul mult dorit, chiar langa ei. Cele doua fetite, de 5 si 3 anisori, desi au acum camera lor amenajata frumos, intreaba totusi, cand se vor intoarce la casa lor.

Casa este un spatiu asociat cu stabilitatea si siguranta. Schimbarea locuintei presupune o repozitionare intr-un spatiu nou, iar fiecare, mai ales copiii, va trebui sa-si caute un loc al sau si sa intre in relatie cu acesta. Rutina confera stabilitate si siguranta copiilor, schimbarea fiind opusul.

Este importatnt pentru copii sa inteleaga mutarea intr-un apartament nou, sau o casa noua, ca pe un eveniment in care este implicata toata familia, nu ca pe un lucru ce li se intampla doar lor. Si sa o perceapa ca pe o schimbare pozitiva.

Coleg si prieten de-al lui Matei, s-a mutat cu parintii, din Bucuresti in Brasov. O schimbare majora si foarte dureroasa din pacate pentru copil. Greu sa se desparta de colegii cu care, dupa clasa, se intalnea la locul de joaca, de doamna foarte draguta de la gradinita si sa se adapteze intr-un alt loc. Cu siguranta ne gandim si analizam bine inainte de a lua o astfel de decizie, dar sa luam in considerare si confortul pe care copiii il au in mediul in care s-au obisnuit sa traiasca, la scoala sau gradinita unde sunt inscrisi, viata sociala si obiceiurile ce se vor schimba. In primul caz despre care va povesteam, a fost usor. Gasca din spatele blocului a ramas aceeasi, cu aceleasi obiceiuri.

Este bine sa discutati cu copiii si sa ii pregatiti pentru schimbare. Discutati despre ce inseamna faptul ca va mutati, ce presupune acest fapt si cum le va afecta viata de zi cu zi. Chiar daca sunt mici, ii ajuta sa se adapteze la schimbare mai bine si daca le explicam motivul adevarat al mutarii De asemenea, ei pot fi implicati in mutare. Isi strang jucariile, le pun in cutii pe care le eticheteaza frumos, apoi le despacheteaza si ajuta la amenajarea noii camere.Lasati-i pe ei sa aleaga culoarea in care va fi zugravita noua lor camera. Daca sunt mai micuti, va puteti juca de-a mutatul, cu un camion, niste cuburi pe post de cutii, ajutandu-i sa inteleaga mai bine acest eveniment.

Si noi ne-am mutat, cand Maria avea 1 an si ceva iar Matei vreo 3 anisori. Desi ne mutam de la garsoniera unde stateam cu chirie, la trei camere, tendinta de a mai face curat si a arunca din lucruri, exita. Nu este momentul potrivit insa, sa arunci din jucariile copiilor. Daca este posibil, sa pastrati mobila din camera copiilor si sa incercati pentru o scurta perioada sa o aranjati la fel in noua camera, va face adaptarea mai usoara, oferindu-le un sentiment de confort si siguranta. Desigur, daca nu cer chiar ei o mobila, un pat sau un birou nou.

Dupa amenajare, mergeti la plimbare cu copiii. Mergeti in recunoastere, vedeti unde aveti cel mai apropiat parc sau loc de joaca, unde este gradinita sau scoala, o cofetarie sau o librarie. Usor, usor ajutati-i sa-si faca noi prieteni daca este cazul, incurajandu-i sa-i invite in vizita.
Este foarte important pentru oricine si in special pentru copii, sa se simta intelesi. Daca sunt tristi in legatura cu mutarea, spuneti-le ca nimic nu este in neregula sa fie tristi, deoarece si adultii sunt uneori abatuti sau suparati cand este vorba de o schimbare majora. Dati-le sansa de a-si exterioriza sentimentele legate de mutare.

Mie imi place sa fac fotografii. Ma juta sa pastrez amintirile si in acest format. Cand Matei a intrebat de colegul de gradinita ce s-a mutat, am dat de fotografia de grup facuta cu un an in urma, la o serbare. S-a bucurat ca si-a revazut prietenul si pentru ceva timp si-a linistit dorul.

continuare »

Sfaturile lui David - proiect dedicat parintilor si copiilor

Teatrul Ion Creangă, în colaborare cu „Grădinița lui David”,

anunță un nou proiect dedicat părinților și copiilor: „Sfaturile lui David”

Părinte și copil – o poveste care crește frumos –

Este suficient doar să stăm cu copilul cât de mult putem? Sau contează în egală măsură și calitatea timpului petrecut împreună? 

Aceste întrebări își vor găsi răspunsurile în cadrul noului proiect inițiat de Teatrul Ion Creangă și Grădinița lui David, în luna aprilie a acestui an. Astfel, prin intermediul „Sfaturile lui David”, parte din programul Teatrul Ion Creangă. 

Spațiu viu, părinții sunt invitați să vină însoțiți de copiii lor la o serie de cursuri prin care vor avea șansa să învețe cum să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici. Acest proiect încearcă să schimbe anumite tipare sau situaţii care ne fac să recurgem la expresii precum „Grea este meseria de părinte!” sau „Bătaia este ruptă din rai”.

Prin intermediul tematicilor săptămânale coordonatorii vor împărtăşi mici secrete, de altfel cunoscute de noi toţi, însă uitate, în lupta fiecăruia de a fi un părinte perfect.

Evenimentele vor avea loc, cu începere de la ora 18.00, la sala „Apolodor din Labrador” din cadrul Bibliotecii Naționale a României (Blvd. Unirii nr. 22). Specialiști cu experiență în domeniul educației, alături de Urania Cremene, certificată ca expert în parenting de către Parent’s Toolshop Inc SUA, vor coordona sesiunie și vor răspunde tuturor întrebărilor cu sfaturi personalizate.

 Programul temelor de discuție este următorul:

"De mâna cu Ileana Cosânzeana și Făt Frumos" (joi, 10 aprilie, ora 18.00)

 "Iar vine seara... iar nu o să adoarmă! Offf, iar trebuie să mă gândesc la o nouă poveste - oare o să-i placă?". Fiecare mămica este preocupată să-i citească propriului copil o poveste la culcare sau să-l învețe o poezie. Poveștile pentru copii, de la poveștile nemuritoare și până la basmele populare, ajută la dezvoltarea pasiunii pentru citit, încă din primii ani de viață. Prima poveste spusă de mamă și prima poveste pe care o citește singur vor fi pentru cel mic amintiri de neuitat. Dar câți dintre copii fac acest lucru din plăcere și cum îi putem îndrepta spre lectură?

Ursul doarme și visează... căci papucii lui dansează!” (joi, 17 aprilie, ora 18.00)

Odată devenit adult, unele dintre cele mai dragi amintiri nu sunt legate de jucării sau vacanțe în țări exotice, ci de timpul frumos petrecut în joc. Unele dintre cele mai dragi amintiri ale copiilor nu sunt legate de jucării sau vacanţe în ţări exotice, ci de timpul frumos petrecut alături de părinţi. Vă invităm să descoperim împreună diferite modalități prin care ne putem juca cu copiii noștri!

"Dacă ar fi fost al meu... ” (joi, 24 aprilie, 18.00)

De dimineață, în metrou era cât pe ce să uiți să cobori pentru că te uitai cu gura căscată la un băiețel de 3 ani și la ce spectacol oferea. Mama și bunica lui se străduiau fiecare să îl ține de câte o mână, în timp ce d-l Goe se zbătea, ţipa, făcea șpagatul și se zmucea, cât pe ce să cadă la fiecare mișcare mai repezită. În vreme ce coborai la Victoriei, ai mai apucat să-l vezi cum se tavălește pe jos și să îți spui „Dacă face și al 

meu așa, eu cum procedez?”

Taxa de participare este de 35 lei/părinte+copil, iar o parte din încasări vor fi redirecționate achiziționării de bilete, la spectacolele Teatrului Ion Creangă, pentru copiii cu nevoi speciale, din centre de plasament. 

Înscrierile se realizează la nr. de telefon: 0752.012.335 sau la e-mail office@gradinitaluidavid.ro, biletele putând fi ridicate de la Casa de bilete a Sălii Rapsodia, Str. Lipscani nr. 53, de marți până joi, în intervalul orar 14.00 – 18.00. 

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, vizitați: www.teatrulioncreanga.ro sau 

www.gradinitaluidavid.ro/sfaturile-lui-david.

continuare »

Rolul cresei si gradinitei in educatie

De ce sa ducem copilul la cresa sau la gradinita? Mamicile sunt deosebit de protectoare cu copiii lor in general, astfel incat chiar si decizia de a-i duce la gradinita poate fi destul de provocatoare uneori. Poate considerati ca este inca prea mic pentru a face fata unei colectivitati sau poate pur si simplu doriti sa va stiti copilul acasa, in siguranta. Indiferent de motive, aveti anumite retineri fata de aceasta decizie. Tocmai de aceea va invitam sa descoperim impreuna in continuare de ce sa ducem copilul la cresa sau la gradinita.

Schimbarea mediului in care micutul isi va desfasura activitatile zilnice nu trebuie sa fie considerata un rau necesar. Pana la urma, este vorba despre intrarea intr-un nou colectiv. In loc sa ii aiba alaturi pe mami si tati sau pe bunici, copilul va incepe sa socializeze, sa se joace cu cei de varsta lui, sa se supuna unui program riguros, sa asculte indicatiile unui adult venit din exterior, care impune respect. Pe langa aceste avantaje sociale, timpul petrecut la gradinita va imbina utilul cu placutul, copiii fiind indrumati, prin activitati adaptate varstei lor, sa isi dezvolte creativitatea si sa invete notiuni din ce in ce mai complexe, care vor face tranzitia catre clasa zero sau clasa intai.

Nu este nici un secret faptul ca la aceasta varsta copiii invata cel mai repede si mai usor. Puteti asadar sa profitati de ocazie pentru a-l indruma sa invete o limba straina, sa picteze, sa deseneze, sa se joace cu plastilina si alte materiale sau orice alta activitate educativa. Aveti astfel si mai multe sanse sa-i descoperiti eventualele inclinatii intr-un anumit domeniu si sa il sprijiniti pentru a-si cultiva talentul.

Chiar daca incercati sa faceti astfel de lectii acasa, individual, efectul scontat nu va fi acelasi. Intr-o colectivitate poate interveni ambitia, dorinta de afirmare, dorinta de a fi apreciat si recompensat de catre educatoarea care ii inspira admiratie si respect. Iar in cazul in care copilul dumneavoastra este lipsit de orice motivatie pentru a invata, o educatoare cu instruirea pedagogica necesara, poate gasi resurse nesperate pentru a-l ajuta sa depaseasca aceasta incapatanare.

Oricat de multe ar invata copilul dumneavoastra la cresa sau la gradinita, rolul acestei institutii este insa unul mult mai important, si anume acela de a pune bazele dezvoltarii psihologice si sociale armonioase. Practica ne demonstreaza ca aceasta experienta aduce pe bancile scolii copii mult mai sociabili, mai siguri pe ei, cu abilitati mult mai bune de exprimare si de relationare. Ca niste fiinte sociale ce suntem, avem cu totii neaparata nevoie sa ne raportam la un colectiv. Cu cat este mai numeros acel colectiv, cu atat este mai utila experienta. Prin urmare, oricate beneficii ar avea educatia in familie, tranzitia catre un grup organizat de joaca si de invatare este mai mult decat necesara.

Acum ca am stabilit destul de clar de ce sa ducem copilul la cresa sau la gradinita, nu ne ramane decat sa precizam un singur lucuru: pentru ca micutul dumneavoastra sa se poata bucura intr-adevar de toate aceste beneficii, este esential sa il dati la cresa sau la gradinita numai atunci cand este cu adevarat pregatit. In caz contrar, aceasta iesire din sanul familiei ar putea fi traumatizanta, provocand mai degraba anxietate, stres si chiar depresie. In cazul in care nu sunteti siguri de aceasta decizie, puteti fie sa optati pentru o cresa sau o gradinita cu program scurt, pentru a observa cum se descurca micutul, fie pentru o mica discutie cu un psiholog. Cresa / Gradinita Busy Bees Academy este o institutie particulara care ofera copilului posibilitati multiple. Pentru mai multe detalii puteti vizita site-ul si puteti face chiar o programare pentru o vizionare.

continuare »

Cum sa petrecem timp alaturi de copii

Copiii au nevoie de timp petrecut cu parintii si cer acest lucru. Din lipsa de timp, a oboselii sau a problemelor zilnice multi parinti uita sa-si faca timp pentru cei mici. Timpul petrecut cu copii de catre noi trebuie sa fie printre altele distractiv si relaxant si pentru noi. Prin ei, practic avem sansa de a retrai iar copilaria, de a visa citind povesti, de a contrui castele din nisip sau de a alerga dupa zmee. Cand eram mica mi-ar fi placut sa am o casa pentru papusi. Inspirata de o fotografie gasita pe Facebook, am luat o cutie mare ramasa de la pampersi, i-am luat pe cei mici si am inceput sa decupam, sa lipim si sa coloram o casa pentru papusi si masinute. Pentru zilele friguroase sau ploioase, aceasta poate fi o activitate foarte interesanta si atractiva pentru intreaga familie. Iata fotografiile mai jos:

 

 

 

 

 

 

Matei a fost cel care a colorat casuta pentru papusi. Inca mai coloreaza la ea ;)

Acesta a fost proiectul nostru "prima casa". Urmatoarele vor iesi din ce in ce mai bine.

continuare »

Sunt mamica si mint cu nerusinare!

Sunt mămică şi mint cu neruşinare!
Suntem în Post şi tot mint! Păi ce să fac şi eu dacă: copilul nu vrea să mănânce, nu vrea să doarmă, nu vrea pe oliţă şi cine ştie ce nu mai vrea el... că sunt zile când nimic nu vrea... parcă nici să se joace... doar să stea bosumflat şi nemulţumit. Mai ales acum în pragul sărbătorilor de câte ori nu am spus: “dacă nu eşti cuminte, nu mai vine Moşul!” ;) “dacă îi mai iei surioarei tale jucăriile din mână se supără Moşul pe tine şi nu mai aduce cadouri!” ;)
Da, asta voi spune mai mult timp de-acum înainte... cât se va putea. Dar în privinţa celorlalte am încercat să nu mai mint şi să spun adevărul. Şi spre surprinderea şi a mea, a mers.

-Nu vrei să dormi, Matei? Vei fi obosit, mârâit, o să începi iar să plângi fără motiv... în loc să ne jucăm împreună. Mai bine dormi, apoi când te trezeşti vom face un puzzle sau ce vrei tu... A mers.

-Nu vrei să te culci acum, seara? Ai ochişorii roşii, hai să mergi la oglindă să-i vezi. Dacă nu te culci, te vei simţi tot mai obosit, nu o să-ţi fie bine... îţi aminteşti cum este? Când eşti obosit spui că te dor ochii şi că te doare căpşorul... Matei: “da, mami”...

-Nu vrei să te speli pe dinţişori?... Ei aici este uşor căci am văzut un filmuleţ cu bacteriile care îl atacă pe Dinţişor... şi mergem imediat să spălăm dinţişorii când ne amintim filmuleţul. În plus ne dorim dinţi puternici şi albi, frumoşi. După ce se spală, se duce la tati şi-l orbeşte cu albul dinţişorilor lui ;)

Chiar şi despre mâncarea am stat şi i-am explicat lui Matei, după vârsta de 3 ani că există mâncare care nu ne face bine şi pe care totuşi oamenii o mănâncă, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem şi noi la fel... de exemplu: fastfood, gogoşile, sucurile din comerţ, etc. Dacă nu mănâncă, îi spun că efectiv va rămâne fără putere şi fără chef de joacă, dar de obicei mănâncă,uneori chiar el cere... doar că trebuie să ne alintăm puţin. Am noroc, mulţi s-au mirat că atât Matei cât şi Maria mănâncă fructe şi legume crude fără probleme. Matei adoră morcovul, ţelina, ardeiul, măslinele, prunele uscate, smochinele, nucile, etc.

Vorbind cu el precum cu un adult şi explicându-i cauzele pentru care simte unele stări ca lipsa puterii, somn, durere de cap, usturime în ochişori, cred că-l ajut să se înţeleagă şi să se cunoască mai bine.
Seara la culcare stătea cineva cu el până adormea. Uneori adormea mai greu iar eu şi soţul ajungeam să mâncăm împreună seara târziu. Aşa că, într-o seară i-am spus că se va culca singur, căci mami şi tati nu au mâncat şi le este foame. A fost foarte înţelegător, a adormit singur şi mi s-a părut mulţumit de faptul că i-am spus adevărul. Alte dăţi se trezea, se dădea jos din pat şi venea după noi la bucătărie. Era tare dezamăgit atunci că plecăm tiptil de lângă el şi-l lăsam singur.

Inclusiv când eram cu el în spital şi mă întrebă când plecăm acasă sau ce urmează să se întâmple, alegeam să-i spun adevărul şi era foarte cooperant deşi nu mereu primea răspunsurile dorite.

De ce am ales aşa? De multe ori copiii şi nu doar ai mei, mi-au demonstrat că sunt foarte inteligenţi, isteţi şi au o memorie fenomenală aşa că dacă prima dată îi spui o minciună, a doua oară îi spui altceva şi tot aşa, în mintea lui se vor naşte nişte semne de întrebare şi treptat îşi va pierde încrederea în ceea ce i se spune. Nu mai pun la socoteală că mi se pare tare obositor să ţin minte toate micile minciuni spuse.

Desigur, când cei din familie încearcă să-l păcălească, mă împotrivesc. Matei l-a rugat pe unchiul Puiu să meargă cu el acasă ca să mai deseneze împreună. Unchiul îi spune: “Da, du-te cu mami acasă ca mai târziu vin şi eu şi desenăm...” Ei, păi dacă eu l-aş lăsa să-l păcălească, m-ar întreba toată ziua şi câteva zile după, când vine Puiu sau de ce nu a venit... Mai bine îi explic eu că unchiul este obosit după altă vizită făcută şi că se duce acasă să se odihnească şi că va veni altădată.

Mai am o minciună la care trebuie să renunţ... ultima. Cea că şi Maria merge la grădiniţă, când de fapt ea stă acasă cu mami, dar la cât este Matei de gelos şi cât îi place să stea cu mami, este cam greu să recunoaştem că stăm ca fetele acasă, noi singurele.

Voi cum faceţi, dragi mămici? Vă folosiţi de mici minciunele nevinovate pentru a uşura treaba sau folosiţi crudul şi tăiosul adevăr? Ce minciuni mai inventaţi?

continuare »

” Mami eu cresc. Tu ce faci? Invataturi despre atentie”

Acum scriu această postare şi doar la ea mă gândesc. Ei, am noroc şi de linişte. Maria doarme, iar Matei este la grădiniţă. Dar nu la fel este şi când vreau să scriu, seara, când toată familia este acasă şi fiecare are să-mi spună câte ceva, uneori merge şi televizorul, sună telefonul... Când este prea mult zgomot mă blochez, citesc de nenumărate ori ceea ce am scris, nu mă pot concentra şi atunci renunţ măcar la un stimul, televizorul.
Dar când Matei îmi vorbeşte? Dacă nu sunt 100 % atentă la el nu inţeleg ce-şi doreşte, iar el devine frustrat.

În cadrul Conferinţei “Ai copil. Învaţă să fii părinte” din 24 noiembrie 2012, de la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, unde am participat pentru a găsi soluţii la câteva probleme din viaţa de familie modernă, s-a dezbătut şi problema atenţiei, atât din punct de vedere al părintelui cât şi al copilului.

Trainerul de dezvoltare personală Sorin Mihalache a intitulat acest subiect:” Mami eu cresc. Tu ce faci? Învăţături despre atenţie” şi a vorbit despre influenţa lipsei de atenţie în dezvoltarea copiilor aducând şi soluţii pentru dezvoltarea atenţiei părinţilor şi copiilor.

Sorin Mihalache spunea: “Trăim într-un spaţiu populat cu foarte multe simboluri, cu foarte multă culoare, cu foarte multe invitaţii de ordin economic, social, cultural, sau al divertismentului şi viaţa noastră interioară este profund afectată, uneori în sens bun, alteori în sens rău... Specialiştii au făcut aprecierea lumii în care trăim, spunând că trăim într-o cultură a exteriorităţii, în care suntem traşi din noi înşine în afară în permanenţă, o cultură care ţine foarte mult de cum mă îmbrac, de cum vorbesc, de ce ştiu, de ce spun că ştiu, de cât de bine îmi apăr minusurile, de cât de convingător sunt în ceea ce spun. Nu întâmplător un filosof contemporan spunea că trăim într-o lume în care eticheta e reificată, adică eticheta e transformată în lucru şi devine mai importantă decât conţinutul. Când ne întoarcem acasă, în spaţiul nostru privat, avem de a face cu o prelungire a acestei culturi a exteriorităţii.”

Plecăm spre job-ul nostru şi suntem asaltaţi în oraş de zgomote puternice, de imagini colorate, de panouri publicitare, ajungem la serviciu şi suntem o persoană multitasking care, în timp ce vorbeşte la telefon, citeşte o lucrare, trimite un mail, îşi soarbe cafeaua şi mai salută probabil cu un semn un coleg de birou. Acasă dacă dăm drumul la televizor auzim doar polemici, informaţii intime ale altor persoane, vedem filme de acţiune sau thrillere, imagini şi sunete ce ne împovărează viaţa interioară. Copilul vine spre noi şi vrea să-l luăm în braţe. Te poţi regăsi pe tine însuţi şi să-ţi oferi toată dragostea sinceră copilului tău? Eu zic, nu. De ce? Pentru că avem nevoie de o deconectare de la această agitaţie, de un moment al nostru în care să privim către propria viaţă, să ieşim din rolurile sociale, să ne regăsim pe noi înşine şi să ne luăm în serios rolul de mamă sau de tată.

S-a ajuns la concluzia că relaţia cu părinţii, mediul tensionat de-acasă al unor copii au legătură directă cu incidenţa bolilor vasculare care apar după vârsta de 30-35 de ani. Copiii au nevoie pentru a se dezvolta armonios de o relaţie profundă şi de calitate cu părinţii săi, iar pentru a le putea oferii această relaţie trebuie să avem disponibilitate către ea. Pentru aceasta noi, ca părinţi, trebuie să ne organizăm atenţia şi să ne focalizăm atenţia către copii, iar acest lucru îl realizăm prin exerciţiu.

Organizarea atenţiei, înseamnă să fiu prezentă cu toate simţurile mele aici, unde copilul meu îmi vorbeşte, pentru a-l putea înţelege. Nu în acelaşi timp să mă gândesc şi la lucrarea de la serviciu pe care nu am terminat-o, sau la şedinţa de a doua zi, sau că am uitat să cumpăr ulei şi nici abonament RATB nu mi-am făcut.

Dar ce înseamnă atenţie? Atenţia se defineşte ca fiind capacitatea de selecţie a unor stimuli.

Noi le cerem copiilor să fie atenţi la noi. La grădiniţă, Matei învaţă şi exersează atenţia. Am înţeles că acum, la grupa mică targetul este de 15 minute şi vor creşte treptat pentru a ajunge cred la 30-40 de minute în primul an de şcoală.

Copii vor să fim prezenţi pentru ei, dar nu le putem oferi acest lucru până nu ne vom oferi nouă înşine acest lucru, să fim prezenţi pentru noi.

Ştiţi care sunt efectele unei atingeri cu atenţie maximă a unei mame asupra copilului său? A enumerat câteva Sorin Mihalache în cadrul conferinţei:

- creşte nivelul oxitocinei (hormonul responsabil cu starea de bine);
- creşte nivelul vasopresinei (vasopresina crește rezistența periferică vasculară);
- creşte sentimentul de siguranţă;
- creşte disponibilitatea pentru conectivitate socială;
- creşte răspunsul imunitar şi starea generală de sănătate;
- creşte numărul relaţiilor durabile, prieteniile şi formarea ataşamentelor;
- copiii devin mai atenţi, precişi, prezenţi în comunicarea profundă.

Ca şi noi, copiii sunt asaltaţi de zgomote, culori, imagini, reclame, jocuri şi filme violente. Acum jocurile îi învaţă şi pe ei să devină persoane multifuncţionale, multitasking. Noi suntem responsabili de ceea ce le punem la dispoziţie (internet, jocuri, filme, tv) deoarece se vor obişnui cu mulţi stimuli, iar când vor fi nevoiţi să facă faţă unui singur stimul (învăţătoarea de la şcoală), vor deveni agitaţi, neacordând atenţia cuvenită.

“Privitor la copii şi la rezultatele lor şcolare, la capacitatea de învăţare şi de memorare a lucrurilor noi, experienţa de multitasking duce la rezultate din ce în ce mai slabe pe termen lung. Densitatea de stimuli pe care copiii îi au prin joc sau prin divertisment îi inabilitează pe ei să recepteze bucuria, frumuseţea şi partea terapeutică din întâlnirea cu realitatea obişnuită.”, a spus Sorin Mihalache.

Au fost copii care mergând în pădure, la munte sau într-un alt loc liniştit cu părinţii nu s-au putut adapta la acestă linişte deoarece erau obişnuiţi cu zgomotul şi agitaţia. Este ca în cazul dependentelor.

Dar atenţia se poate învăţa şi reînvăţa la orice vârstă. Ne putem schimba viaţa prin schimbarea obişnuinţelor, prin orientarea atenţiei şi prin efort consecvent. Atenţia ne dă capacitatea unui control emoţional şi puterea de a ne organiza simţurile pentru a reuşi să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Atenţia ne dă înţelegere faţă de copil.

Care este cel mai bun exerciţiu pentru atenţie? Învaţă să faci un singur lucru odată şi să-ţi canalizezi atenţia asupra lui.

continuare »

Despre perfectionism in cadrul conferintei “Ai copil, învata sa fii parinte!”

Am participat în data de 24 noiembrie, la conferinţa “Ai copil, învaţă să fii părinte!” desfăşurată la Sala mare a Palatului Copiilor. Organizatorii au fost: Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Fundaţia Varlaam Mitropolitul din Iaşi, cu sprijinul Radio ITSY BITSY.

Au participat la conferinţă: Adriana Titieni, Diana Stănculescu, Sorin Mihalache şi Marius Tudosiei.

 

S-au dezbătut printre altele, două subiecte complexe şi foarte interesante, perfecţionismul şi atenţia, analizate atât din punct de vedere al părinţilor cât şi al copiilor.

Despre perfecţionism şi costurile ascunse ale perfecţionismului în rolul de părinte a vorbit psihoterapeutul Diana Stănculescu.

Cum se manifestă perfecţionismul în comportamentul părinţilor?

Gândiţi-vă că aţi început grădiniţa. Pe ce criterii aţi ales grădiniţa? A contat numărul opţionalelor şi a concursurilor la care copilul poate participa? La câte opţionale aţi înscris copilul? Eu la două: engleză şi pictură.
Aţi făcut comparaţii între desenele copilului vostru şi cele ale unui alt coleg de grupă? Eu da, dar în sinea mea şi recunosc că m-am bucurat că desenează, colorează şi pictează foarte frumos. Aţi spus “uite, X-ulescu a desenat mai bine, a folosit mai multe culori...” sau “ai colorat frumos, dar se putea şi mai bine...”? Eu, nu...
Sunt părinţi care se aşteaptă de la copilul lor să obţină mereu performanţe ridicate în activităţile zilnice, mai ridicate faţă de majoritatea colegilor. Sunt părinţi care se străduiesc din răsputeri să îi ţină pe copiii departe de tot ceea ce înseamnă greşeală, le inspiră copiilor că greşeala este de neacceptat. Astfel, copiii vor înţelege că ei trebuie să fie perfecţi pentru a fi acceptaţi de părinţii lor şi asta vor încerca să şi facă.
Perfecţionismul se învaţă. Copii ne văd trişti, nervoşi, atunci când greşim, când ceva nu ne iese cum ne-am dori atât la muncă cât şi acasă, şi în mintea lor îşi spun “când eu voi greşi, părinţii vor reacţiona la fel la greşeală mea”. Ei se vor plăcuţi, acceptaţi şi iubiţi de părinţi, familie şi cei din jur şi se vor strădui să nu greşească pentru a nu dezamăgi. A nu greşi sau a fi perfect este imposibil, stă în firea noastră să greşim.

Cu ce alege copilul de pe urmă acestui comportament?

Stări de anxietate continuă, îngrijorări legate de greşeală;
Neîncredere în judecata proprie;
Nevoia excesivă de aprobare din partea celorlalţi;
Vinovăţie;
Frica că-şi dezamăgeşte părinţii, bunicii, cadrele didactice, etc;
Teama că, în ciuda străduinţelor lui, rezultatele obţinute nu se vor ridica la nivelul aşteptărilor celor din jur;
Se va simţi neînţeles şi furios că adulţii nu tolerează greşeala;
Se va instala frica de respingere;
Se va simţi inferior celorlalţi;
Va ajunge să simtă că trebuie pedepsit, criticat, certat atunci când face lucrurile mai puţin bine sau chiar greşit;
Va simţi dezamăgire la finalizarea unei sarcini, unui proiect, deoarece va considera mereu că “se putea mai bine”;
Se va simţi vinovat dacă se relaxează, dacă se joacă, mai ales în cazul copiilor care merg la şcoală, care pe lângă teme mai primesc de la părinţi şi teme suplimentare.
Perfecţionismul creşte riscul de apariţie a depresiei şi anxietăţii.

Ce face un copil perfecţionist?

Nu suportă să fie criticat. Are reacţii exagerate la feed-back negativ, de exemplu plânge;
Devine critic cu cei din jur care nu fac lucrurile aşa cum îşi doreşte el;
Nu poate râde de propriile greşeli.

Dar probabil vă întrebaţi cum apare perfecţionismul. El apare atunci când:

- Afecţiunea părinţilor este condiţionată de atingerea unor standarde înalte;
- Părinţii reprezintă un reper al standardelor de perfecţionism;
- Criticăm copilului;
- Lăudăm performanţa, nu intenţia şi implicaţia în sarcină;
- Pedepsim copilul atunci când nu se ridică la standardele adulţilor;
- Părinţii au tulburări în aria tulburărilor de anxietate;
- Recompensarea copilului doar atunci când face ceva perceput de părinţi ca fiind perfect;

Îmi amintesc cum uneori făceam temele, iar la sfârşit mama sau învăţătoarea îmi rupea pagina căci nu scrisesem frumos, sau îmi cursese cerneală din stilou şi pagina caietului nu era curată. Vi s-a întâmplat?

Perfecţionismul poate apărea:

la şcoală (cel mai bun din clasă, cel mai bun la matematică, etc)
în timpul liber (copilul care câştigă mereu jocurile, întrecerile, etc)
sănătate şi igienă (cel mai îngrijit, cel mai sănătos)
scris şi vorbit (a început să vorbească cel ai devreme, ştie cele mai multe cuvinte la vârsta lui, scrie cel mai frumos, a început să scrie de foarte devreme, etc)
aspect fizic (cel mai atletic, cel mai înalt, etc)
alimentaţie (a început de foarte devreme diversificarea faţă de alţii, a fost hrănit cel mai mult timp şi cu cel mai bun lapte matern, etc)

Ce am putea face pentru a schimba ceva?

Este important să tolerăm greşelile, atât în cazul nostru, cât şi al copiilor noştri, acestea reprezentând experienţe de învăţare la orice vârstă.
Să nu cerem copilului o evoluţie spectaculoasă, rapidă în nici un domeniu, să avem aşteptări normale pentru copilul nostru. Un progres cu paşi mici este cel mai sigur şi sănătos.
Să nu uităm că fiecare copil este unic în felul său şi creşte, se dezvoltă în ritmul propriu.
Să lăudăm orice intenţie şi implicaţie într-o sarcină, nu performanţele copilului.

Este mult de spus, dar voi reveni la acest subiect.
Despre atenţie şi ce am învăţat în cadrul conferinţei “Ai copil, învaţă să fii părinte!” la acest subiect voi scrie o altă postare.

continuare »

Comunicarea parinte - copil

Ieri am ieşit la cumpărături cu Matei. După ce m-am aşezat la rând la casa de marcat, Matei a văzut un răftuleţ cu ciocolăţele. S-a dus, a luat una şi s-a întors spre mine să mă întrebe, prin semne, dacă o poate lua. Am dat negativ din cap, a lăsat-o acolo, apoi s-a jucat la raft aşezându-le mai frumos. O doamnă de la rând îmi spune: “sunteţi o mămică fericită fiindcă vă ascultă...” Să nu credeţi că este mereu aşa, când este puţin obosit sau când apar bunicile, totul se schimbă, în încercarea de a atrage cât mai multă atenţie asupra lui.
În încercarea de a înţelege şi a gestiona cât mai bine divergenţele, accesele de furie care apar între noi şi copii citesc cărţi şi articole ale unor psihologi cu mai multă experienţă decât mine.
Am început să citesc una din cărţile despre care vă spuneam într-o postare recentă şi anume “Între părinte şi copil” a Dr. Haim G. Ginott. Vă spun că este senzaţională, uşor de lecturat, nu cu termeni complicaţi ci cu sfaturi şi exemple atât “de bun simţ” cum îmi place mie să spun, încât te miri de ce nu ai gândit şi nu ai făcut şi tu aşa, până să te apuci să o citeşti...

Începe tare frumos: “Nici un părinte nu se trezeşte dimineaţa cu gândul de a-i face viaţa copilului său un iad. Nici o mamă şi nici un tată nu spun: “Astăzi o să ţip la copilul meu, o să-l cicălesc şi o să-l umilesc ori de câte ori pot.””
Şi eu îmi propun în fiecare seară la culcare, când analizez ziua ce a trecut şi chiar dimineaţa când mă trezesc, să fie mai multă linişte şi înţelegere la noi în casă, însă uneori războiul nedorit izbucneşte.
Unora le place să creadă că numai un părinte în neregulă reacţionează în moduri nocive pentru copil. Din nefericire, chiar şi părinţii iubitori şi afectuoşi, bine intenţionaţi, uneori învinovăţesc, acuză, ridiculizează, ameninţă, mituiesc şi pedepsesc. De ce? Deoarece nu mereu reuşim să ne stăpânim pornirile, din motive de oboseală, de stres datorat grijii zilei de mâine şi nu realizăm câtă putere de distrugere au cuvintele aruncate asupra copiilor noştrii.
Spunem cuvinte auzite la părinţii noştrii, care ne-au rămas întipărite, lucruri pe care, analizând, clar nu am fi vrut să le spunem şi nici pe un ton ridicat.
Dr. Haim ne propune să ne comportăm cu copilul nostru precum cu un musafir. Este un exerciţiu bun, de respectare şi acceptare a persoanei de lângă tine. La un musafir care pleacă de la tine, uitându-şi umbrela, nu ţipi “Ce-i cu tine? De fiecare dată când vii în vizită uiţi câte ceva... De ce nu te porţi ca sora ta...? Ea ştie să se comporte într-o vizită! Ai 44 de ani. Când o să înveţi?! Nu sunt servitoarea ta, să strâng tot ce laşi în urmă! Pun pariu că ţi-ai uita şi capul dacă nu ţi-ar fi înşurubat de umeri!” Nu am ţipa aşa, ci am spune zâmbitori: “Uite-ţi umbrelă, Alice!” – fără a adăuga “gură-cască ce eşti!”
Eu am auzit de multe ori “Nu cărţile cresc copii, ci mamele” sau “Unui copil, tot ce-i trebuie este dragostea părinţilor”... Autorul explică: Iubirea nu e de ajuns. Intuiţia nu e suficientă. Părinţii buni au nevoie de calificare – şi aceasta este temă principală a cărţii.
Ca şi în cazul unui chirurg... degeaba are cea mai bună intenţie, sau chiar te iubeşte sincer, dacă nu are şi pregătirea necesară. Nu ne-am lăsa pe mâna lui pentru o operaţie, doar pentru că ştim ce sentimente nutreşte pentru noi.
Copiii, ca şi adulţii, când nu ştiu ce să facă faţă unui lucru, devin furioşi şi îi învinovăţesc pe alţii pentru situaţia lor dificilă şi frustrantă. Vă daţi seama câte astfel de momente au ei acum la început, când totul în jur este nou, necunoscut şi uneori înspăimântător. Ei au nevoie de noi, părinţii, pentru a-i ajuta să-şi recunoască sentimentele, să îi învăţăm să şi le exprime. Părinţii, ar fi util să audă şi să înţeleagă sentimentele de frică, neajutorare şi uneori de disperare, ascunse în spatele crizelor de furie ale copiilor. Doar când se simt în ordine, copiii pot să gândească limpede şi să acţioneze corect. Doar atunci stau atenţi, liniştiţi, capabili să asculte ceea ce le spunem noi.
Sentimentele copiilor, bune sau rele, trebuie confirmate de părinte, acceptate, iar comportamentele copilului trebuie limitate. În momentul în care te simţi acceptat, atât ca şi copil cât şi ca adult treci mai uşor peste ceea ce simţi, îţi accepţi şi tu sentimentele trăite.
Principiile de comunicare afectuoasă, înţelegerea şi empatia, ţin cont de afectivitatea copilului şi sunt aplicabile indiferent de vârstă, desigur după ce a început să vorbească. Şi poate surprinzător, sunt valabile şi în relaţia de cuplu sau dintre oricare doi adulţi.
Exemple veţi găsi cu duiumul în carte.

 “Să presupunem că ne aflăm într-una dintre acele dimineţi în care totul pare să meargă anapoda. Telefonul sună, bebeluşul plânge şi, înainte să-ţi dai seama, pâinea prăjită s-a ars. Soţul aruncă o privire la prăjitor şi spune: “Doamne, când o să-nveţi să prăjeşti o felie de pâine?” Cum reacţionezi?
A. Îl plesnesc peste faţă cu felia de pâine prăjită!
B. Îi zic “Fă-ţi dracului pâinea prăjită singur!”
C. Aş fi atât de jignită încât n-aş putea decât să plâng...”

Ce sentimente v-ar trezi soţul? Furie, ură, resentimente faţă de el.

Dar dacă soţul ar fi spus: “Doamne, ce dimineaţă proastă ai, scumpa mea - copilul, telefonul şi acum pâinea prăjită...”
Te-ai simţi altfel. De ce? Te simţi recunoscătoare că nu eşti criticată.

 Alt exemplu:
“Anita, opt ani, vine furioasă de la şcoală:” Nu mă mai duc niciodată acolo!”
Mama: Pari foarte supărată. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?
Anita: Profa mi-a rupt lucrarea. M-am chinuit atâta şi ea doar s-a uitat şi pe urmă a rupt-o!
Mama: Fără să te întrebe nimic? Nu mă mir că eşti aşa de supărată!
 Mama Anitei s-a abţinut de la alte comentarii său întrebări. Şi-a dat seama că pentru a-şi ajuta fiica să-şi calmeze furia trebuie să-i arate înţelegere şi empatie.”

 Putem face acest exerciţiu cu cei din jur şi cu copiii noştrii, iar în scurt timp va deveni obişnuinţă. Comunicarea între noi se va îmbunătăţi.

Conversaţia cu copiii este o artă fără egal cu reguli şi semnificaţii proprii. Mesajul copiilor este adesea codificat şi trebuie descifrat.

“În prima zi la grădiniţă, când mama ei încă nu plecase acasă, Nancy, cinci ani, a privit picturile de pe pereţi şi a întrebat cu voce răsunătoare: “Cine a făcut tablourile astea urâte?” Mama lui Nancy s-a simţit prost. S-a uitat dezaprobator la fetiţă şi a zis repede:” Nu e politicos să spui că picturile sunt urâte când sunt aşa de drăguţe.” Educatoarea, care a descifrat înţelesul întrebării, a zâmbit şi a zis: “Aici nu trebuie să pictezi frumos. Poţi să faci picturi proaste dacă aşa ai tu chef.” Pe chipul lui Nancy a apărut un zâmbet larg, căci avea răspunsul la întrebarea ei secretă:” Ce se întâmplă cu o fetiţă care nu pictează prea bine?”... Nancy a luat o maşinuţă de pompieri stricată şi a întrebat plină de importantă:” Cine a stricat-o?” Maică-sa a intervenit:” Ce-ţi pasă cine a stricat-o? Tot nu cunoşti pe nimeni aici.” Înţelegând întrebarea şi că pe Nancy de fapt o interesa ce păţeau copiii care stricau jucării, a dat răspunsul:” jucăriile există ca să te joci cu ele. Câteodată se strică, e normal.” Atunci fetiţa a realizat că nu este în pericol şi că poate rămâne liniştită cu educatoarea cea nouă.

Merită făcut acest exercitiu. Când copiii simt că au fost înţeleşi, se creează o intimitate în relaţia cu părintele, iar iubirea lor se adânceşte.

Vă voi mai vorbi despre acestă carte, dar într-o altă postare, căci sunt multe de spus, iar copiii noştrii merită tot ce-i mai bun.

continuare »

Happy baby Day

De mai multe ori mi-am propus să ajung la evenimentele organizate de Revista Baby, dar fiind Mariuca mai micuţă şi dormind mai des, nu am reuşit să ajung, asta până ieri.

Aşa că, ieri, fiind prima zi de miercuri din lună, am luat iepuraşii şi după o vizită la grădiniţa lui Matei, am ajuns în AFI Palace Cotroceni la întâlnirea cu părinţii, cu specialiştii Himalaya şi cu psihologul Cristiana Haica, căreia am avut plăcerea să-i adresez şi eu o întrebare la care am primit un răspuns foarte explicit şi util.

 

Foto REVISTA BABY

Aş fi scris... "întâlnire cu mămicile", dar spre plăcuta mea surprindere au fost şi tătici prezenţi, chiar foarte activi în discuţie, la acesta întâlnire.

Foto REVISTA BABY

Foto REVISTA BABY

Matei, alături de ceilalţi copii, a stat la măsuţă unde a colorat şi a făcut puzzle, timp în care noi ascultam sfaturile psihologului şi celorlalţi specialişti. La sfârşit şi-a luat puzzle-ul şi cărticica de colorat acasă şi a continuat activităţile.

 

Cei mici au avut acces gratuit la locul de joacă, iar părinţii au beneficiat de reduceri la magazinele partenere.

La sfârşitul întâlnirii toată lumea a primit cadouri din partea Himalaya.

 

Dimineaţa fusese organizat şi un atelier de creaţie pentru cei mici, împreună cu doctoriţa Pluşica, dar nu am ajuns în timp util. Vom merge luna viitoare, când Minnie şi-a anunţat prezenta.

În fiecare primă zi de miercuri din lună, putem participa la HAPPY baby DAY alături de Revista baby, pentru a afla cât mai multe sfaturi despre cum să avem copii cât mai sănătoşi şi mai fericiţi.

continuare »

Imaginatia copiilor

Mie îmi place mult o reclamă de la Kinder Surprise. Copiii în clasă, învăţătoarea desenează aparent un ou pe tablă şi îi întreabă pe copii ce reprezintă desenul ei. Fiecare răspunde cum că este altceva: un vapor, o maşină, o maimuţă, o păpuşă etc până ce învăţătoarea puţin dezamăgită spune “dar e un ou”. Nu întârzie şi replica copiilor: “Of, adulţii ăştia”. Păi da, căci noi luăm lucrurile prea în serios şi prea aşa cum sunt.
Cu cât ajung la vârsta la care încep să perceapă tot mai bine şi să înţeleagă lumea înconjurătoare, copiii îşi dezvoltă în acelaşi timp şi imaginaţia. Un rol important în dezvoltarea imaginaţiei îl au poveştile, desenele animate şi nu numai.
Copiii fac uz de imaginaţie şi atunci când se joacă.
Chiar dacă Matei are jucării multe, diverse şi complexe, îi place să îşi folosească şi imaginaţia. Acum două seri soţul meu râdea când îl auzea pe Matei spunându-mi “Ştefania” şi când mă corecta dacă eu mai greşeam şi în loc de Sportacus îi spuneam pe nume. Aşa ne-am jucat toată seara şi chiar şi de dimineaţă la locul de joacă. Se urca pe tobogan şi întreba: “cine are ajutor de mine?" (tradus...cine are nevoie de ajutorul meu?) şi îi răspundeam “eu am nevoie de ajutorul tău, nu am cu cine să mă joc.” Îşi dădea drumul pe tobogan şi venea să mă salveze de la plictiseală, pe mine, Ştefania. Nici nu m-am gândit vreo clipă la ce ziceau ceilalţi părinţi, căci eram tare prinsă de rolul primit.

Ieri după ce maşina de spălat s-a oprit şi am întins hăinuţele, Matei mi-a confiscat sacul de rufe şi a pescuit, de pe fotoliu, un somn mare, căci asta auzise că am gătit eu. Şi îi mai dădea drumul în apă, căci acolo era casa lui, apoi iar îl prindea. Şi a pescuit ceva timp până a venit Mariuca şi i-a luat săculeţul pentru a-şi interpreta şi ea rolul ei din poveste.

Imaginaţia îi ajută pe ei, printre altele, să-şi consolideze încrederea în sine. Cu ajutorul imaginaţiei, pot fi oricine îşi doresc, pot face că lucrurile să ia întorsătura pe care şi-o doresc în situaţiile pe care le inventează. El va fi mereu eroul şi învingătorul poveştilor lui, iar ea va fi mereu cea mai frumoasă şi elegantă prinţesă.

Am uitat să vă spun că de vreo trei zile, Maria merge prin casă cu pălăriuţa. O ia şi vine la mine să i-o pun frumos pe căpşor şi aşa se plimbă ţanţoşă prin toată casa.

continuare »

Carti bune pentru parinti si bunici buni

Într-o zi frumoasă ca cea de astăzi, ne-am întâlnit mai mulţi părinţi şi câţiva bloggeri pe nişa de parenting, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 45, ca să vorbim, să descoperim, sau chiar să redescoperim cărţile din colecţia “Cărți bune pentru părinți buni”.

Aceasta este o serie de volume destinate părinților și bunicilor, volume alese cu atenţie, pe care cititorii le-au apreciat, iar dovadă stă faptul că ele au trebuit republicate.

Acum apar ca o mini serie unitară, pentru noile generaţii de părinţi şi de bunici buni.
Alice Ene, reprezentant al editurii Humanitas, a deschis discuţia şi apoi fiecare blogger invitat, a ales un titlu din această colecţie de 7 cărţi şi a prezentat-o aşa cum urmează:
Dedi Grigoriu – “Sănătatea copilului meu. Ghid de simptome şi îngrijiri” - Dr. David Haslam;

Ada Demirgian – “Cum devenim părinţi mai buni. Ghid practic” - Stanley Shapiro, Karen Skinulis ;

Dana Dragomirescu – “Copiii învaţă ceea ce trăiesc. Educaţia care insuflă valori” - Dorothy Law Nolte, Rachel Harris;

Cristina Hornoiu - “Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex” - Meg Hickling;

Gabriela Ralea – “Educaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greş)” - Meg F. Schneider;

Otilia Mantelers – “Între părinte şi copil. Ghid de comunicare afectuoasă” - Dr. Haim G. Ginott;

“Adolescenţi scăpaţi de sub control” - Dr. Scott P. Sells;

Fiecare carte are ceva a ei, prezintă o parte din problemele de care noi părinţii ne lovim în fiecare zi şi pe care trebuie să le rezolvăm, dar despre asta vă voi vorbi mai pe larg într-o altă postare.

Partenerii evenimentului, compania Avon Cosmetics, aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată, a oferit participanţilor cadouri utile, produse din noua gamă Avon Baby, destinată copiilor cu vârstă mai mare de 6 luni.

De asemenea, mămicile doritoare au avut parte ca şi mine, de un mic răsfăţ şi au fost machiate de un make-up artist cu produsele Avon.

 

Vă recomand cu drag această serie de cărţi, din care eu am ales să citesc pentru început două din cele şapte titluri şi anume “Intre părinte şi copil” şi “Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex”, un subiect la care m-am gândit de multe ori cu groază şi nu am ajuns încă la o soluţie.

Preţuri:  http://www.humanitas.ro/humanitas/seria-carti-bune-pentru-parinti-buni

Mulţumiri Editurii Humanitas şi Avon Cosmetics pentru acest eveniment si bloggerilor pentru prezentările făcute.

continuare »