Festivalul International de Literatura - seara poeziei

Pe frig şi ploaie m-am dus la invitaţia Cristinei să-mi încălzesc sufletul cu puţină poezie, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură desfăşurat la Bucureşti, în cadrul Muzeului Ţăranului Român – Clubul Ţăranului. A fost cea de-a V-a ediţie a festivalului, prima la care ajung eu şi prima în care a fost inclusă şi această seară a poeziei.

Au fost invitaţi să citească din poemele proprii şi să răspundă întrebărilor audienţei: George Szirtes din Marea Britanie, Kei Miller din Jamaica dar care datorită vremii nu a mai putut ajunge şi ne-a onorat cu poeziile sale prin intermediul internetului, Daniel Boyacioglu un poet, rapper, artist şi dramaturg suedez de origine siriană, Mircea Dinescu şi Marius Chivu. Amfitrion: Cosmin Ciotloş.

Fiecare a citit câteva poezii, inclusiv Kei Miller prin Skype, Marius Chivu printre altele a citit o traducere a unui lung poem dar frumos, scris de Daniel Boyacioglu. Daniel a avut o interpretare rap sau slam-rap ceva de genul acesta a unei părţi dintr-un poem, dar nu în engleză aşa că nu am înţeles nimic şi nu am fost impresionată. 

Daniel Boyacioglu

 

George Szirtes

 Maestrul Mircea Dinescu m-a încântat prin opera sa şi nu numai. A presărat şi câteva povestiri spumoase aşa cum ne-a obişnuit, făcând întâlnirea cu dansul foarte plăcută. Cu mari emoţii l-am întrebat dacă-i face plăcere să facem o fotografie împreună şi am fost plăcut surprinsă când a acceptat cu drag şi entuziasm.

Mi-au plăcut poemele, mi-a plăcut George Szirtes deşi citeam pe blogul său câteva păreri de la festival şi spunea: “I felt deeply unspectacular in all this but didn't care much. I do what I do and I try to do it well. It seemed OK.” Mie mi s-a părut mai mult decât OK, chiar spectaculos în sensul că important este ceea ce reuşeşti să transmiţi, nu spectacolul pe care-l faci. Să nu spuneţi acum că fac referire la Daniel Boyacioglu în general... Nu. Poemul tradus în romană mi-a plăcut extraordinar, însă nu am înţeles cel de-al doilea moment al său, cel cu rap-ul. 

Daniel Boyacioglu

 

 

S-au adresat o serie de întrebări, inclusiv una despre "criza" în poezie şi anume, dacă dânşii consideră că există o „criză a poeziei”.

Spre sfârşit s-au servit covrigi şi vin roşu, în spiritul sărbătorilor.

Pentru a vă face o părere despre poeziile serii, iată câteva: 

Madhouse – de George Szirtes

after Elias Canetti

The point about the madhouse is that it's virile.
The point about the madhouse is that it sticks by its beliefs.
The point about the madhouse is that sanity is bourgeois.
The point about the madhouse is that no one is acting.
The point about the madhouse is that no one gets in
by simply being nice.
The point about the madhouse is that it liberates the spirit.
The point about the madhouse is that
                                    you can think just what you like there.
The point about the madhouse is that anyone can enter.
There's nothing special about the madhouse,
                                    people come and go all the time.
There's nothing threatening about the madhouse,
                                    we are all of us dying.
There's nothing terminal about the madhouse:
                                    you go along for the ride.
There's nothing sad about the madhouse:
                                    weeping and gnashing of teeth, that's nothing.
There's nothing mad about the madhouse, it is sanity by default.
We are sane by default, we are mad by design,
                                    but the mad are more admirable.
Admirable is the ape, the bulbul,
                                    the mitochondria, the swelling of the larynx,
Admirable the orchid, the garlic, the fire inside the shut book,
Admirable the cry of the tortured,
                                    the lost voice of the nightingale, the laughter
in everything ostensibly sane but tending towards madness
such as sunlight, the slow rain, each pendulous drop, the wide road,
the brimming eye, shadows, picnics, public conveyances, thunder.
Nature is a madness with a method and all the madder for that.
Culture is a madness everyone inherits.
Science is a madness in love with numbers, the perfect amour fou.
Health is a madness that shifts from minute to minute, gesundheit!
Money is madness that fills your pockets
                                    and leaves a silver slugtrail in the garden.
The point about the madhouse is not to describe it.
The point about the madhouse is not to change it.
The point about the madhouse is to live there
to accustom yourself to its immaculate manners
to dwell in the house of the Lord for ever
with the prophet, the poet, the dwarf, the scholar, the fire.

My Father’s Eyes in Old Age – de George Szirtes

Eyes may be windows and, look!

his have been left flapping open.

Through the window a room

of which there is only the evidence

of semi-darkness and guess-work.

I am wary of those eyes

in case they are mine

in case they tell me everything

about the solitary affair

of being who is and am.

One day the room will have to be cleared

of both him and myself, the window be closed

and the curtains drawn,

those curtains always in evidence,

the semi-darkness, the privacy,

the drawing together, the flapping open,

and a voice, faintly audible, like a distant radio

from which I pick up the voices:

my father, my son.

Şi câteva versuri din volumul lui Marius Chivu, cu părere de rău că nu am găsit şi traducerea lui pentru poemul lui Daniel Boyacioglu …

„Spune că e vântureasa de plastic / îmi şopteşte că are rochii de kiwi / pulovere din lemn parfumat / o grădină de macaroane / şi plaje cu nisipuri cuvântătoare [...] e vântureasa de plastic / şi înfulecă vigilenţă / vrea să mângâie păsări gravide / ceva e nelalocul lui îmi şopteşte / nedumerită / când îi tai unghiile pentru a nu se răni / muşcă din flori în loc să le miroasă / şi plânge când o-ntreb / oare tu mai visezi?”.


Pe Mircea Dinescu vă invit sa-l urmariti intr-un film scurt postat de Cristina.

Ca o încheiere vă spun că acest Festival Internaţional de Literatură reprezintă un bun prilej pentru cititorul român de a cunoaşte faţă în fată nume importante ale literaturii contemporane, de a le adresa întrebări, are un mare plus şi deoarece scriitori occidentali sunt invitaţi şi acceptă să vină la Bucureşti pentru a ne cunoaşte şi a se face cunoscuţi. Ce m-a surprins plăcut, a fost faptul că acest festival este un proiect independent, dar care se bucură de un real succes.
Anul viitor mă voi informa din timp şi vă voi anunţa următoarea ediţie.