Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine, a ajuns la cea de-a opta ediţie, sărbătorind această aniversare în noua locaţie - Romexpo. Târgul s-a desfăşurat în perioada 23-25 noiembrie 2012, cu participarea a peste 100 de expozanţi şi subexpozanţi, producători romani, importatori, distribuitori şi companii din domenii conexe, ce au adus în faţa vizitatorilor peste 1000 de vinuri, din care circa 500 au fost chiar lansări şi premiere.
Vineri, 23 noiembrie am fost la târg, la invitaţia prietenilor mei despre care v-am mai vorbit, Cristina şi Costin.
Am degustat cateva vinuri fabuloase, pe care vi le voi recomanda şi vouă.
Nefiind somelier, vă voi recomanda doar acele vinuri care m-au surprins plăcut pe mine ca simplu vizitator.
Pentru început vă recomand din categoria vinuri spumante, care sunt foarte potrivite pentru aceste sărbători, pentru Revelion sau zi aniversară şi anume, spumantele Mărgăritar Alb şi Mărgăritar roze ale companiei Jidvei.
Ca lansări în premieră au fost: Frâncuşa 2012 prezentată de Cotnari, noua imagine a spumantelor companiei Jidvei pe care vi le recomandam mai devreme, dar şi primul asamblaj de trei soiuri româneşti: Feteasca Neagră, Negru de Drăgăşani şi Novac – sub brandul Nedeea dedicate HoreCa fiind îmbuteliat de către Vinarte.
Din ce am mai degustat, vă recomand Vânju Mare Merlot rose sec 2011 din Gama Domeniile Vânju Mare, Cabernet Sauvignon 2010 din Gama Prince Vlad şi Merlot sec 2003 din Gama Prince Vlad trei vinuri absolut senzaţionale.
Asociaţia Somelierilor din România şi Organizaţia Somelierilor din România 2011 au organizat degustări asistate şi seminarii dedicate vinului într-un spaţiu special amenajat, unde printre altele am gustat şi din mezelurile oferite de Angst.
O cafea şi un ceai bun ne-am oprit şi am băut la standul celor de la Filicori Zecchini România, am făcut câteva fotografii şi am mai împărtăşit impresii despre vinurile degustate.
Am vizitat standul Vinitaly Deluxe de la care va recomand un Prosecco Valdo, ca aperitiv pentru orice masă de sărbători şi un Valdo Spumanti care este un vin fruntaş din clasa spumantelor.
De la Crama Oprişor şi de la Aurelia Visinescu rămân cu aceleaşi recomandări făcute într-o postare mai veche.
În premieră la GoodWine am întâlnit şi vinuri de la Crama Arzuaga Navarro (Spania), cramă reprezentată de distribuitorul Armillax. Trei dintre vinurile din portofoliu cramei se află în meniurile celebrului Hotel Burj al Arab, singurul hotel de 7 stele din lume.
Vă recomand excelentul vin alb Burj al Arab, Chardonnay Fan D’Oro 2010, urmat de către „vinul casei” la Burj al Arab, La Planta din recolta 2010.
Poate până la sărbători voi mai vorbi despre vinuri, până atunci degustaţi cu moderaţie ;) şi vă hotărâţi ce alegeţi pentru serile şi mesele de sărbătoare.
Frumoasa prezentare, felicitari.
RăspundețiȘtergere