Amway, una dintre cele mai mari
companii de vânzări directe din lume sărbătoreşte 15 ani de activitate
în România. Amway a intrat pe piaţa românească în noiembrie 1997, fiind
una dintre filialele Amway Corporation existente în peste 100 de ţări şi
teritorii din întreaga lume.
În cei 15 ani de prezenţă în România,
compania Amway a înregistrat un volum cumulat de vânzări de 300 milioane
dolari. În prezent, Amway România oferă clienţilor săi, prin
intermediul celor 40.000 de Întreprinzători Independenţi, peste 450 de
produse de înaltă calitate dintre categoriile frumuseţe, nutriţie şi
îngrijirea locuinţei, toate bazate pe investiţii semnificative în
domeniul cercetării ştiinţifice.
Produsele cosmetice şi de îngrijire
personală de la Amway reprezintă gama cu cele mai mari vânzări, 41% din
volumul total, gama de sănătate şi nutriţie înregistrează un procent de
26%, iar segmentul de produse pentru Îngrijirea locuinţei şi-a menţinut
un procent important din cifra de afaceri Amway de 33%.
„În cei 15 ani de existenţă, Amway
România a devenit un exemplu în industria vânzărilor directe prin
angajamentul asumat de a oferi celor din jur cele mai bune şi
performante produse şi servicii la nivel mondial. Businessul din România
se află în „top zece” Amway pe pieţele europene şi, suntem în acelaşi
timp, un model în Europa pentru modul în care am dezvoltat afacerea
noastră în mediul online. „Secretul” realizărilor noastre constă în
susţinerea oamenilor prin training-urile Amway Academy, în cazul
antreprenorilor, prin implicarea în cadrul diferitelor programe şi
campanii, în cazul publicului larg. Scopul nostru a fost şi va fi
întotdeauna să îi ajutăm pe cei din jurul nostru să aibă o viaţă mai
bună atât pe plan profesional, cât şi personal”, a declarat Ioana Enache, Director General Amway România.
Numai în anul 2012, investiţiile
realizate de Amway România se ridică la 370.000 USD şi includ un Centru
de Afaceri, dotările din noul sediu al companiei, lansarea paginii de
Facebook, precum şi o nouă platformă online www.amway.ro,
care permite o interacţiune performantă a Întreprinzătorilor Privaţi şi
clienţilor cu compania şi produsele sale. Centrul de Afaceri din
Bucureşti este un concept modern dedicat Întreprinzătorilor Privaţi,
parteneri ai companiei şi se aliniază standardelor Centrelor de Afaceri
deschise de Amway și în alte orașe din Europa, precum Viena, Londra,
Istanbul şi Munchen.
Pe lângă activităţile sale comerciale,
Amway continuă să aloce în fiecare an resurse financiare şi materiale
pentru susţinerea comunităţii din care face parte. Campania „ONE by ONE™
for children” lansată în anul 2003 la nivel mondial a reuşit să facă o
schimbare pozitivă în viaţa a 9,5 milioane de copii din întreaga lume,
făcând posibilă strângerea şi donarea a 166 milioane USD şi dedicarea a
1.5 milioane de ore de voluntariat.
De când şi-a început activitatea pe piaţa
din România, Amway s-a implicat în numeroase proiecte de
responsabilitate socială corporativă oferind sprijin pentru diferite
organizaţii non-profit. Unul din
parteneriatele cele mai importante şi de
lungă durată a fost cel cu UNICEF, pentru implementarea proiectului
„Spital prieten al copilului în două maternităţi”, proiect care
promovează alăptarea la sân chiar din maternitate şi instruirea
personalului din spitale în acest sens. În 2010, filialele Amway din
Europa şi Întreprinzătorii Privaţi ai acestora şi-au unit forţele în
cadrul unui parteneriat pentru campania promoţională specială lansată în
luna august 2010 şi au achiziţionat două dispozitive medicale de înaltă
tehnologie pentru secţiile de neonatologie şi în special pentru nou
născuţii cu afecţiuni cardiace a Maternităţii Polizu din Bucureşti,
România.
În perioada 2005 – 2011, Amway România a
reuşit, cu sprijinul Întreprinzătorilor săi, să-şi realizeze obiectivul
de a oferi spre donaţie în cadrul campaniei „ONE by ONE™ for children”
suma de 375.000 USD dolari dedicată susţinerii diferitelor programe de
caritate.
Amway consideră că antreprenoriatul
reprezintă o cale deschisă pentru noi oportunităţi şi dezvoltare
individuală, de aceea, şi-a asumat angajamentul de a contribui cu
expertiză, cunoştinţe şi resurse pentru sprijinirea şi promovarea
acestuia în Europa.
În acest sens, în 2012, Amway România
sprijină dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor din
ţara noastră, prin încheierea unui parteneriat educaţional cu
organizaţia non-guvernamentală Junior Achievement România. În cadrul
acestuia, elevii de liceu şi studenţii beneficiază de un proiect de
educare antreprenorială, „Vânzările directe – un antreprenoriat de
succes!”, care le oferă oportunitatea de a se pregăti pentru conducerea
propriei afaceri, având ca suport consultanţii voluntari din cadrul
Amway.
Amway România este şi membru fondator al
Asociaţiei de Vânzări Directe din România din care fac parte companii de
renume din domeniul vânzărilor directe. Asociaţia este constituită
pentru promovarea eticii şi a protecţiei consumatorului.
Foarte bine ca sustin tinerii sa invete despre vanzarile directe.
RăspundețiȘtergere