Majoritatea, mai ales a femeilor, a încercat măcar o dată să slăbească. În mare parte regulile sunt cunoscute, ştim că dulciurile, pâinea, cartofii prăjiți, făinoasele, mâncarea de la fast-food nu ne hrănesc corect şi eficient organismul, ba chiar îi consumă din resurse grăbind astfel procesul de îmbătrânire și/sau îmbolnăvire datorită caloriilor goale (fără valori nutritive) pe care le conţin. Ştim că hidratarea organismului, somnul şi sportul sunt benefice şi absolut necesare pentru a obţine o stare bună a sănătăţii şi o siluetă frumoasă.
O altă regulă cunoscută, este
aceea că trebuie să consumăm alimente proaspete, fructe, legume şi lactate
bogate în calciu.
O alimentaţie bogată în calciu
reglează nivelul insulinei, menţinând starea de saţietate şi prevenind pofta de
dulce. Dar, pentru a putea asimila calciul în organism, trebuie să reducem
consumul de cafea şi să luăm eventual un supliment de vitamina D3 care ajută la
fixarea calciului. Nu trebuie trecut însă cu vederea faptul că, nu orice fel de
lactate consumate ne ajută să slăbim.
Trebuie să consumăm doar
sortimentele de brânzeturi potrivite și în cantități echilibrate.
Brânzeturile sunt o sursă
importantă de proteine, fosfor și calciu dar în același timp conțin cantități
mari de grăsimi săturate.
Pentru a modera aportul caloric,
alegem brânzeturile cu un conținut cât mai mic de grăsimi, adică brânzica de
casă, telemeaua cu un procent mic de grăsimi, brânza și laptele proaspăt, urda
şi cașul.
Nu trebuie să exagerăm şi să
cumpăram lactate complet degresate, ci alegem varianta cu un conținut mediu de
grăsimi.
De evitat sunt: telemeaua grasă,
cașcavalul, brânza brie, pasta de brânză, brânza cu mucegai şi cea camembert
deoarece conţin multe calorii.
Acelaşi principiu îl folosim şi
atunci când alegem carnea pentru dietă, alegând carnea de curcan, pui şi
peştele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu