Categorie: , , ,

"Pofta buna de viata" la "The Harbour"

Vă plac plimbările cu vaporul? Şi mie... dar singurele plimbări pe care le-am făcut au fost cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău. Am auzit însă multe poveşti şi povestiri interesante din porturile lumii, aşa că am oprit şi eu într-un port. 
Alături de prieteni dragi, am păşit pragul Restaurantului “The Harbour” din Piaţa Amzei nr.10-22, unde am avut plăcerea să particip la filmarea emisiunii “Poftă bună de viaţă!”, fiind invitată de realizatori să vorbesc despre blog-ul meu Doi Iepuraşi şi despre diete.
Gazdă ospitalieră ne-a fost Ioana Istrati, managerul Restaurantul “The Harbour”, care ni s-a alăturat şi ne-a încântat cu povestiri şi cu bunătăţi din meniu.
 
Am gustat aici, pentru prima dată, creveţi şi nu cred că aş fi avut acelaşi elan să încerc în altă parte, dar mi-au plăcut cum arătau şi cum erau pregătiţi. Preparatul se numeşte Gumbo - tigaie picantă (creveţi, cârnaţi, piept de pui şi ardei iute) şi vi-l recomand, aşa cum vă recomand tot ce au ei în meniu.  
Emisiunea "Poftă Bună de Viaţă", este despre cele mai bune restaurante din România şi despre preparatele specifice fiecărui restaurant. Discuţia cu fiecare invitat în parte, purtată de Costin Staicu şi Andreea Alexandra Iancu are loc în timp ce se serveşte şi ceva din meniu. Am fost norocoasă şi am mâncat şi tocăniţă marinărească (berbecuţ, vită, ciuperci, legume). Eu care nu am mâncat până acum miel, oaie, berbecuţ vă spun că este musai să încercaţi aceasta tocăniţă marinărească. Chiar mă amuzam înainte de filmare, când am fost anunţată ce voi gusta, căci şi la prima emisiune, Andreea a mâncat cu plăcere spanac, deşi până atunci îl ocolise.
Vă întrebaţi probabil după tot acest răsfăţ ce am avut la desert... clătite cu ricotta şi fructe de pădure. Un deliciu au fost aceste clătite cu care ne-a răsfăţat Ioana Istrati, managerul Restaurantul “The Harbour”, dar trebuie să gust cu prima ocazie şi tortul casei, deoarece primea doar cuvinte de laudă din partea clienţilor. 
 
Vinul servit pe parcursul emisiunii a fost un Caloian rose sec foarte bun, de la Crama Oprişor, din care am primit la sfârşitul emisiunii o sticlă şi pentru cei dragi de-acasă, să o deschidem, să povestim şi să ne amintim acea zi frumoasă petrecută cu oameni frumoşi şi interesanţi. 
Pentru a descoperi şi redescoperi într-un mod cu totul deosebit acest restaurant, vă recomand ca pentru miercuri, 26 septembrie 2012, ora 20.00, să vă faceţi rezervare pentru Evenimentul Pan-Asian Flavours de la Restaurantul “The Harbour”, când doi maeştri bucătari vor găti preparate savuroase din gastronomia Orientului şi Asiei. Executive Chef Krishna Bohat şi Certified Master Chef Henrik Sebok vor realiza meniul gourmet al serii, o combinare a bucătăriilor din sudul Chinei, Thailanda, Vietnam, Malaezia, Singapore, Indonezia şi India, adică Pan-Asian Cuisine.
Delectarea simţurilor va fi susţinută de Chef Krishna Bohat, maestru al gastronomiei oriental-asiatice, care va realiza un festin al gustului, aromelor şi condimentelor. Selecţia de deserturi cu influenţe pan-asiatice, însoţită de Calem - Fine Tawny Porto, un vin pentru desert de la Alma Tim Distribution, va fi elaborată de Chef Henrik Sebok, maestru în arta culinară, în colaborare cu Master Chef Group.

Revenind, emisiunea "Poftă Bună de Viaţă", vă anunţ că o veţi putea urmări începând cu 15 octombrie 2012 când va fi difuzată pe postul TV "The Money Channel", care va deveni “MoneyTV”. Se va transmite ca o pastilă zilnică de câte 5 minute în fiecare dimineaţă de luni până vineri între orele 8.00 şi 9.00, iar în weekend la ora prânzului în varianta de 30 de minute.
Costin Staicu şi Andreea Alexandra Iancu vă vor delecta cu cele mai bune preparate din cele mai bune restaurante din România şi veţi avea ocazia să ascultaţi poveştile de viaţă ale unor oameni ca voi. 

Foto Stefan Duduman

4 comentarii:

 
Doi Iepurasi © 2012 | Designed by Canvas Art, in collaboration with Business Listings , Radio stations and Corporate Office Headquarters