Atenţia negativă

Când într-o familie apare cel de-al doilea copil, primul se simte puţin dat la o parte şi de aceea face tot posibilul pentru a atrage atenţia părinţilor dar şi a celorlalţi din jur chiar dacă asta însemna să fie certat sau pedepsit. După ce s-a născut Maria, am fost tare bucuroasă că Matei o primise frumos în familia noastră şi nu dădea semne de gelozie.

După o perioadă acest lucru s-a schimbat, a început să o împingă, să o tragă de picioruşe când ea mergea de-a buşilea. Cred că la un moment dat şi el s-a simţit mai puţin băgat în seamă şi a reacţionat cu acest comportament uşor agresiv. Aşa el obţinea momente de atenţie sporită din partea mea, chiar dacă eu îl certam în acest timp.

M-am străduit să-l implic şi mai mult în activităţile zilnice, să-l rog să-mi aducă pampers, cutia cu cremă, şerveţelele umede sau ce aveam eu nevoie atunci când o schimbăm pe Maria, să-i aducă o jucărie din camera lor dacă Maria se plictisea în timp ce mânca, să arunce la gunoi o hârtie, o pungă, un ambalaj şi multe alte activităţi casnice potrivite vârstei lui.

Copilul are nevoie de tandreţe, de clipe petrecute cu părinţii, de laude, încurajări şi recompensări, mai ales de ordin afectiv, indiferent de vârstă. Uneori tindem că într-o dispută între fraţi, să dăm dreptate celui mic, obligându-l pe cel mare să cedeze, dar astfel pot apărea resentimente care se pot transforma în violenţă. Manifestată diferit, în funcţie de vârstă. Când Matei cântă şi dansează, căci îi place să creeze mici momente artistice, stăm toţi şi-l aplaudăm, inclusiv Maria. Apoi când fata se joacă frumos, cantă sau vorbeşte aşa cum ştie ea, o încurajăm şi o lăudăm în cor " bravo, Maria". Momentele petrecute în patru sunt cele mai frumoase, iar pe copii îi simt tot mai apropiaţi şi mai cu grijă unul faţă de celălalt.